Cea de-a doua zi de negocieri privind prevederile proiectului de modificare a Codului Muncii a început cu o dispută, astfel încât s-a ajuns ca sindicaliştii să ceară demisia ministrului Muncii. Reprezentanţii partenerilor sociali susţin că Botiş nu ţine cont de propunerile partenerilor sociali, astfel că nu mai pot continua negocierile.
“Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a blocat continuarea discuţiilor dintre patronate, sindicate şi Guvern. Vom organiza acţiuni sociale care nu vor duce la îmbunătăţirea situaţiei actuale. Nu are rost să mai pierdem vremea cu un ministru care nu ţine cont de partenerii sociali”, a spus preşedintele "Cartel Alfa", Bogdan Hossu.
La rândul său, preşedintele UGIR-1903, Cezar Corîci, a spus că, prin proiectul de act normativ, se urmăreşte desfiinţarea sindicatelor şi patronatelor.
“Am finalizat varianta pentru Codul Muncii, dar Ministerul Muncii nu vor să ne ia în seamă. Prin desfiinţarea sindicatelor şi patronatelor, România iese din sfera democraţiei”, a completat Corâci.
Partenerii sociali au reacţionat la declaraţia ministrului Botiş care a spus că o parte dintre patronate susţin propunerile Guvernului pe Codul Muncii. Sindicaliştii şi patronii au spus că nu se putea pune problema unui acord pe Codul Muncii pentru că nici nu s-a discutat până acum acest act normativ, ci doar legile dialogului social.
Reprezentanţii sindicateleor şi patronatelor cer o întâlnire cu Emil Boc, dar şi o mediere din partea preşedintelui Traian Băsescu.
Negocierile pe marginea propunerilor de modificare a Codului Muncii urma să se desfăşoare pe parcursul acestei săptămâni, astfel încât Executivul să-şi atingă scopul, acela de a avea finalizate discuţiile câat mai repede pentru ca, pe data de 21 ianuarie, să poată adopta proiectul de act normativ.
UPDATE: Premierul cheamă sindicatele la discuţii la Guvern
Premierul Emil Boc îi invită pe reprezentanţii confederaţiilor sindicale, astăzi, la ora 17.00, la Palatul Victoria. Va participa şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, informează Executivul.
UPDATE: Negocierile pe Codul Muncii, blocate. Sindicatele şi patronatele cer demiterea ministrului Muncii

18 ianuarie 2011, 12:15
Ultima modificare în 18 ianuarie 2011, 14:15
Negocierile pe Codul Muncii între sindicalişti, patronate şi ministrul Muncii sunt blocate. Partenerii sociali cer premierului demiterea ministrului Ioan Botiş.
Premierul Emil Boc invită reprezentanţii confederaţiilor sociale, la ora 17.00, la Palatul Victoria.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook