Este vorba despre Proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 294/2007 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Proiectul propune, potrivit Notei de fundamentare, următoarele modificări:

1. Reorganizarea studiilor de licenţă la nivelul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, exclusiv în cadrul a două facultăţi în vederea formării iniţiale a ofiţerilor pentru structurile MAI şi pentru ceilalţi beneficiari din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, respectiv Facultatea de Poliţie (domeniul de licenţă „Drept”, specializarea „Drept” şi domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, specializarea „Ordine şi siguranţă publică”) şi Facultatea de Pompieri (domeniul de licenţă „Ingineria instalaţiilor”, specializarea „Instalaţii pentru construcţii-pompieri”).

Facultatea de Poliţie se înfiinţează prin reorganizarea Facultăţii de Poliţie, Facultăţii de Jandarmi, Facultăţii de Poliţie de Frontieră şi a Facultăţii de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Academiei, şi preluarea de la acestea a atribuţiilor formative, a elementelor de structură şi a personalului didactic.

Programele de studii universitare organizate de Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative, Facultatea de Poliţie, Facultatea de Poliţie de Frontieră şi Facultatea de Jandarmi din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, aflate în desfăşurare la data intrării în vigoare a hotărârii, se vor desfăşura în continuare, până la finalizare, conform planurilor de învăţământ aprobate, în cadrul Facultăţii de Poliţie, nou înfiinţate.

2. Desfiinţarea Facultăţii de Arhivistică

Aceasta urmează să îşi desfăşoare activitatea, în lichidare, până la absolvirea programelor de studii universitare de licenţă de către toţi studenţii înmatriculaţi, personalul urmând a fi preluat în cadrul noilor structuri.

Programele de studii universitare organizate de Facultatea de Arhivistică din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, aflate în desfăşurare la data intrării în vigoare a hotărârii, se vor desfăşura în continuare, până la finalizare, conform planurilor de învăţământ aprobate.

3. Asigurarea suportului necesar pentru materializarea intenţiei Ministerului Afacerilor Interne de a realiza masterate profesionale destinate exclusiv persoanelor care au absolvit studii universitare de licenţă în specializări necesare MAI. Prin acest demers se creează premisele unor mecanisme de reducere a deficitului de personal înalt specializat, soluţia preconizând acordarea gradului profesional/militar şi repartizarea absolvenţilor în structurile MAI.

Asigurarea calităţii acestor programe de studii reprezintă unul dintre principalele obiective ale procesului de reorganizare a Academiei de Poliţie.

4. Eliminarea referirilor la studiile universitare de doctorat organizate la nivelul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”. Programele de studii doctorale organizate de către Şcolile doctorale din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” aflate în desfăşurare se continuă, până la finalizare, conform programelor individuale de cercetare ştiinţifică.

În ceea ce priveşte formarea continuă, Academia de Poliţie păstrează programele de masterat acreditate în domeniul de licenţă „Drept”, specializarea „Drept” respectiv in domeniul de licenţă „Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, specializarea „Ordine şi siguranţă publică”, si domeniul de licenţă „Ingineria instalaţiilor”, specializarea „Instalaţii pentru construcţii-pompieri”.

De asemenea, se propune ca Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” să coordoneze metodologic, didactic şi curricular Institutul de Studii pentru Ordine Publică, Centrul Multifuncţional de Pregătire Schengen şi Centrul de Formare Iniţială şi Continuă al MAI, structuri MAI cu atribuţii privind  organizarea şi desfăşurarea programelor de formare continuă nonuniversitară, în context formal.

”Aceste soluţii au în vedere regândirea şi modernizarea programelor de pregătire atât la nivel academic, în scopul dobândirii de către cursanţi a abilităţilor practice necesare prevenirii şi combaterii eficiente a riscurilor la adresa ordinii şi siguranţei publice. În consecinţă, prin acest demers se preconizează materializarea intenţiei Ministerului Afacerilor Interne de a asigura, pentru structurile din subordine, nevoia de personal de calitate care să răspundă necesităţilor misiunilor din competenţă”, se arată în Nota de fundamentare.

Proiectul va sta în dezbatere publică în următoarele 10 zile calendaristice.