Începând de joi, 14 noiembrie, Metrorex a implementat sistemul de plată cu cardul contactless în 9 stații de metrou cuprinse într-un program pilot de testare a acestui sistem. Astfel, la 40 de ani de la inaugurarea metroului bucureștean, după implementarea plăților cu POS la casierii și a automatelor de vândut cartele, bucureștenii și toți cei care folosesc rețeaua gestionată de către Metrorex beneficiază de posibilitatea efectuării plății călătoriei direct la porțile de acces, în incinta stației.

Plata se poate realiza prin intermediul cardurilor bancare contactless MasterCard sau Visa, indiferent de banca emitentă. Menționăm că în cadrul probelor efectuate au fost testate cu succes și plățile cu ajutorul aplicațiilor bancare, instalate pe telefoane și ceasuri, pe sistemele iOS și Android.

În prezent, plata cu cardul contactless este disponibilă, în cadrul unui program pilot, la toate porțile de acces instalate în 9 stații de metrou: Pipera, Aurel Vlaicu, Piața Victoriei 1 si 2, Piața Universității, Piața Unirii 1 si 2, Tineretului și Grozăvești. Programul pilot se va derula pentru aproximativ 2-3 luni, urmând ca ulterior plățile prin această modalitate să poată să fie realizată la toate celelalte 32 de stații de metrou ce beneficiază de sisteme de acces modernizate.

Utilizarea acestei modalități de plată nu modifică prețul călătoriei cu metroul și nu presupune niciun comision suplimentar.

”Sunt sigur că prin această modalitate de plată se vor elimina cozile și aglomerația pe care le vedem dimineața și seara în zonele de acces din stațiile de metrou. Este un serviciu, accesibil, rapid și sigur, destinat celor care utilizează transportul din subteran și pentru care orice minut contează. Chiar dacă noua conducere a societății a fost numită de câteva zile, aceasta și-a fixat că și măsură pe termen scurt identificarea de urgență a soluțiilor pentru fluidizarea fluxului de călători, în special la orele dimineții și serii. Dacă vrei să ai un client mulțumit trebuie să îi oferi condiții civilizate de călătorie. Trebuie să schimbăm modul în care erau abordate până acum lucrurile în Metrorex și să demonstrăm că principala prioritate a societății este publicul călător” a spus Lucian Bode,  Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.

Te-ar putea interesa și: