În ultimii doi-trei ani, lumea juridică sau, mai bine zis, reflectarea acesteia de mass-media a avut câteva regine, printre care și una surprinzătoare, medierea. Surprinzătoare datorită discrepanței uriașe între ceea ce înseamnă medierea ca practică în România și atenția pe care o captează, energiile pe care le descătuşează și interesul pe care îl stârnește acest subiect.Ceea ce mi-a atras atenția în mod special sunt scânteile care sar, de prea multe ori, aprinse și încinse, când acest subiect este tema discuției. Am participat la numeroase conferințe și seminarii, locale și internaționale, pe o varietate de teme legate de litigii și metode alternative de soluţionare a disputelor. Numai în cazul unor evenimente pe teme de mediere mi-a fost dat să asist la conflicte deschise și dialoguri ostile între auditoriu și speakeri sau chiar între aceștia din urmă. De asemenea, cine îndrăznește să scrie pe teme de mediere trebuie să aibă nervii tari, pentru că are mari șanse să fie apostrofat. Insistent, vehement, rareori elegant și aproape niciodată cu argumente juridice.Poate este mult spus, dar acest univers seamănă câteodată cu un butoi de pulbere. De unde atâta tensiune și vehemență în jurul unei bresle care este în faza incipientă, care a depășit etapa de germene, există, e vizibilă și trebuie să aibă singură grijă să își croiască drumul corespunzător printr-o lume neprietenoasă cu nou-veniții? Greu de răspuns la întrebare, dar îndrăznesc să afirm că principala cauză o reprezintă prăpastia dintre așteptări și realitate. Atunci când cineva își imaginează că va merge pe o autostradă cu trei benzi pe sens și nimerește pe un drum județean, cu toate "calitățile" cunoscute, nu poate să rămână calm și optimist decât dacă este antrenat corespunzător…Trecând de granița României, este interesant de remarcat că, potrivit documentelor oficiale emanând de la organisme abilitate ale Uniunii Europene, principalii factori care influențează dezvoltarea metodelor alternative de soluționare a disputelor (și, în special, medierea) sunt gradul de cunoaștere a acestora de catre justițiabili, profesionalismul și specializarea celor care le aplică efectiv (mediatorii, în cazul medierii). Experiența statelor care au avans chiar și de câteva zeci de ani față de noi arată că medierea se poate dezvolta doar dacă un număr tot mai mare de justițiabili cunosc și înțeleg medierea și avantajele ei și, după ce o fac, obțin rezultatele urmărite cu ajutorul indispensabil al profesioniștilor eficienți.Revenind la România, statul nostru a realizat cel mai hotărât pas pe care îl putea face pentru a sprijini medierea. Mult discutata obligativitate de a participa la ședința de informare privind medierea înseamnă, din perspectiva pe care o discutăm, obligarea justiţiabilului să cunoască medierea.Dincolo de acest sprijin oferit de lege, ecuația rămâne aceeași: în fiecare caz în parte, dar și în general, succesul medierii depinde de justițiabili și mediatorul implicați.În momentul în care numeroși justițiabili vor fi aflat, cei mai mulți în premieră, ce este medierea și cum le poate rezolva problema, vor avea surpriza să constate că există și lupte și neînțelegeri ale mediatorilor. Luptei celei mai dure – cea purtată cu ignoranța juridică și mentalitatea – i se adaugă, în mod nefericit, luptele și neînțelegerile breslei mediatorilor. Dacă este greu să aduci pe X la mediere, cu atât mai greu va fi atunci când lui X i se va spune ca anumiți mediatori sunt buni și alții nu, că unii sunt specializați într-o materie și alții nu, etc. Dacă Y are curiozitatea să afle mai multe despre mediere și constată că cei care își fac meseria folosind mănuși de catifea sunt actorii unor lupte și conflicte deschise, cu siguranță nu își va înlătura dubiile văzând scânteile de care pomeneam mai sus.Medierea, ca instrument judiciar, și breasla mediatorilor trebuie să câștige o luptă dificilă: atragerea justiţiabilului către mediere, care presupune numeroase avataruri, enumerate sintetic anterior. În loc să se concentreze pe această luptă, cei care sunt principalii interesați de rezultatul ei pozitiv se pierd în alte lupte, fratricide și iluzorii la acest moment. Trebuie să existe cu adevărat o piață, ca să merite sa lupți pentru cote de piață. Iar dacă lupta pentru potențiale cote de piață amenință nașterea pieței înseși, o geneză pe cât de dificilă pe atât de vulnerabilă, atunci această luptă colaterală trebuie abandonată.Că ne convine sau nu, va mai trece multă vreme până când medierea va ajunge la un nivel de dezvoltare corespunzător intereselor legitime ale tuturor actorilor implicați.Până atunci se va rezolva și episodul "medierea mediatorilor", care trebuie privit și înțeles în două registre.Medierea mediatorilor implică necesitatea ca mediatorii să își rezolve propriile conflicte și tensiuni înainte de a da proba profesionismului în raport cu clienții lor. Şi acesta va fi un examen important, iar promovarea lui va confirma că breasla mediatorilor este pregătită pentru drumul care, chiar și în lipsa nedoritelor piedici pe care și le poate pune singură, este lung și anevoios.Pe de altă parte, medierea mediatorilor presupune şi aflarea răspunsului la întrebarea: "medierea este a mediatorilor?". Iar când majoritatea va înțelege că răspunsul la această întrebare este nu, și că, dacă trebuie să aparţină cuiva, acela poate fi numai justiţiabilul, o bună parte din problemele analizate aici vor fi fost rezolvate.
Cosmin Vasile,
managing partner, Zamfirescu Racoti & Partners
"Acest articol a apărut în ediţia print numărul 40 a revistei Capital din săptămâna  7 octombrie – 13 octombrie 2013"