Ludovic Orban, un nou test coronavirus după izolare. Ultimele decizii ale premierului
Premierul Ludovic Orban a intrat în izolare la domiciliu după ce o coleg de-al său, venit din Israel, a fost depistat pozitiv cu coronavirus, asta după ce bărbatul a intrat în contact cu mai multe persoane pe care le-a infectat. Deși primul test pentru coronavirus pe care l-a făcut a ieșit negativ, premierul a decis să rămână în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile.
Când va avea loc noua testare
Premierul Ludovic Orban va face luni, 23 martie, un nou test pentru coronavirus după cel făcut acum 2 săptămâni a ieșit negativ. Premierul a decis să rămână în izolare la Vila Lac după ce, cu ocazia reuniunii Biroului Politic Naţional al PNL din 9 martie, s-a numărat printre persoanele care au avut contact cu senatorul Vergil Chiţac, diagnosticat cu coronavirus.
Ce va face Orban dacă testul iese negativ
Dacă testul pentru coronavirus va ieși negativ, Ludovic Orban va ieși din izolare și se va întoarce la Palatul Victoria unde își va continua munca de premier. Totodată, ședințele de Guvern s-ar putea ține din nou față în față dacă testul va da răspunsul mult așteptat.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





