Ludovic Orban, fostul premier și actualul președinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, miercuri, că proiectul privind desființarea pensiilor speciale este constituțional. „Acest proiect de lege este constituţional. (…) Din punctul meu de vedere, acest proiect adoptat astăzi de Camerele reunite este perfect constituţional şi este un act de dreptate făcut de actualii parlamentari în raport cu cetăţenii români.

Actualii parlamentari, toţi cei care au votat, au arătat că nu sunt mai presus de lege, că respectă principiul egalităţii în drepturi şi că nu vor să-şi folosească poziţia de parlamentar pentru a beneficia de drepturi de care nu beneficiază alţi cetăţeni. Repet, este constituţional. Aşa cum o majoritate a hotărât să introducă în legea privind Statutul deputaţilor şi senatorilor acest drept, la fel Parlamentul are dreptul de a opri acordarea acestui drept pentru orice fost parlamentar sau parlamentar în funcţie”, a declarat Orban. Ludovic Orban a afirmat că decizia Parlamentului „nu ţine cont de contabilitate, ci de Constituţie şi de noţiunea de dreptate”.

Ludovic Orban: „Vom aborda legislaţia din fiecare domeniu de activitate”

Potrivit lui Orban, se lucrează la modificarea legislaţiei în domeniul pensiilor. El însă nu a precizat care va fi categoria pentru care ar urma să fie eliminată pensia specială. „Vom aborda legislaţia din fiecare domeniu de activitate. (…) Va trebui să ţinem cont de toate hotărârile CCR care au fost decise de-a lungul diferitelor proceduri de sesizare (…) sau de invocare a unor excepţii de neconstituţionalitate”, a afirmat preşedintele PNL, care a arătat că supraimpozitarea acestor pensii nu este o soluţie.

Ludovic Orban nu a dorit să comenteze declaraţiile liderului senatorilor UDMR, Lorand Turos, care a susţinut că s-a ajuns din nou la un capitol „unde demagogia şi populismul au atins cote maxime”, iar „partidele politice sunt la un pas să arunce praf în ochi electoratului de dragul imaginii”.

Plenul Parlamentului a adoptat, miercuri, abrogarea pensiilor speciale ale senatorilor şi deputaţilor. Deputatul PNL Florin Roman a susţinut că proiectul va avea mari probleme de constituţionalitate.

La rândul său, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a afirmat că amendamentele posibil neconstituţionale din proiectul legii de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor au fost depuse de USR şi PNL.

Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea