Klaus Iohannis, vizat de un atac din partea UDMR! Trebuie să-și ceară scuze. Reacție fulger după hotărârea ICCJ

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat amenda în valoare de 5.000 de lei pe care președintele Klaus Iohannis a primit-o de la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNDC) în urmă cu doi ani, lucru ce l-a supărat pe primarul municipiului Sfântu Gheorghe.

„Admite recursul declarat de recurentul – reclamant preşedintele României Klaus Werner Iohannis – prin Administraţia Prezidenţială împotriva sentinţei nr. 100 din 29 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite acţiunea. Anulează Hotărârea Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) nr.443/20.05.2020. Definitivă”, se arată în hotărârea instanţei.

Acesta a publicat pe contul său de Facebook un mesaj prin care spune că, în România, există oameni mai presus de lege și de bunul simț.

„Această evoluție dovedește că în România există oameni care sunt mai presus de lege și de bunul simț și care pot instiga împotriva unei comunități etnice, și anume cea maghiară. Cinismul profund de care a dat dovadă președintele Iohannis în raport cu maghiarii este total inacceptabil pentru noi și continuăm să credem că ar trebui să își ceară scuze maghiarilor pentru acuzațiile absurde la adresa noastră și pentru că și-a bătut joc de limba noastră. Dar vedem și înțelegem că a fost spălat, ca să spunem așa, de către organele competente ale statului, după ce a fost deranjat de faptul că s-a demonstrat că a incitat împotriva comunității noastre. Opinia și poziția noastră în această privință nu s-au schimbat”, a fost mesajul președintelui UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad.

Pentru ce a fost amendat președintele României

În urmă cu doi an, președintele Klaus Iohannis spusese ”Jo napot kivanok, PSD’ (‘Vă doresc o zi bună, PSD’)” în cadrul unei declarații de presă cu privire la proiectul legat de autonomia Ținutului Secuiesc, adoptat atunci tacit de către Camera Deputaților.

”Jo napot kivanok, PSD’ (‘Vă doresc o zi bună, PSD’). Este incredibil, dragi români, ce se întâmplă în Parlamentul României. PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaţilor o lege prin care dă autonomie largă Ţinutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD! Este incredibil ce înţelegeri se fac în Parlamentul României! În timp ce noi, eu, Guvernul, celelalte autorităţi, ne luptăm pentru vieţile românilor, ne luptăm ca să scăpăm de această pandemie, PSD, marele PSD, se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor. Jo napot, Ciolacu! (Bună ziua, Ciolacu!) Oare ce v-a promis liderul de la Budapesta, Viktor Orban, în schimbul acestei înţelegeri? Vedeţi, dragi români, asta înseamnă o majoritate toxică, majoritatea toxică pesedistă. De aceea, dragii mei, se înţelege acum poate mai bine de ce am vrut alegeri anticipate. Eu nu mai vreau ca problemele importante ale naţiunii să fie hotărâte de PSD. Eu nu mai vreau ca această majoritate toxică pesedistă să hotărască împotriva României şi împotriva românilor. Este inadmisibil aşa ceva şi, până când sunt eu preşedintele României, o astfel de lege nu va exista”, spusese șeful statului la data de 29 aprilie 2020.