BMW a renunţat la planurile de a deschide o fabrică în Rusia, după ce discuţiile cu autorităţile privind subvenţiile guvernamentale pentru facilitate au eşuat, informează publicaţia Automotive News Europe. BMW nu a reuşit să ajungă la o concluzie în cadrul negocierilor cu oficialii guvernamentali ruşi privind nivelul subvenţiilor pentru fabrică, a explicat şeful subsidiarei BMW din Rusia, Stefan Teuchert.

Un purtător de cuvânt al BMW nu a dorit să comenteze informaţia, precizând că producătorul auto german îşi revizuieşte continuu producţia globală pe termen lung.

„Vedem Rusia ca pe o piaţă importantă pentru BMW şi suntem mereu în legătură cu partenerul nostru local, Avtotor”, a declarat purtătorul de cuvânt pentru Automotive News Europe.

BMW este al doilea cel mai vândut brand de lux în Rusia

Partenerul local al BMW, Avtotor, produce în prezent SUV-uri şi sedanurile Seria 3 şi Seria 5 în enclava rusă Kaliningrad.

Fostul şef al BMW Harald Krueger declara în 2018 că firma ia în considerare înfiinţarea propriilor facilităţi de producţie în Rusia.

Rivala BMW – Daimler – a deschis anul trecut o fabrică în apropiere de Moscova, unde produce maşini Mercedes-Benz.

Cel mai bine vândut brand de lux pe piaţa rusă a fost anul trecut Mercedes (cu 42.046 vehicule, în creştere cu 11% faţă de 2018). Pe locul doi este BMW, cu 41.520 unităţi, un avans de 17 faţă de 2018, notează Agerpres.