Adrian Năstase a pierdut titlul de cetățean de onoare al municipiului Craiova, al cărui primar este chiar Lia Olguța Vasilescu. Aceeași măsură a fost luată și în cazul lui Miron Mitrea, care nici el nu se mai bucură de această distincție.

Lovitura a fost aplicată de Consiliul Local (CL) Craiova, care a votat în şedinţa de joi pentru retragerea titlurilor de cetăţean de onoare al oraşului. Această distincție a fost acordată în urmă cu două decenii fostului premier Adrian Năstase şi fostului ministru al Transporturilor Miron Mitrea.

În proiectul de hotărâre privind retragerea celor titluri, iniţiat de cei cinci consilieri USR-PLUS, a fost invocat Regulamentul cadru pentru acordarea titlului. Potrivit acestuia, condamnarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă atrage după sine retragerea titlului şi pierderea drepturilor aferente.

„Prin Hotărârile nr. 172/13.07.2001 şi 132/12.10.2004, Consiliul Local al Municipiului Craiova a acordat titlul de «Cetăţean de Onoare» al Municipiului Craiova pentru domnul Adrian Năstase şi, respectiv, domnului Miron Tudor Mitrea. Având în vedere condamnările pentru fapte penale primite de cele două persoane anterior menţionate, potrivit prevederilor art. 14 din Regulamentul pentru acordarea titlului ‘Cetăţean de Onoare’ al Municipiului Craiova, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 292/2010, «(…) condamnarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă atrage după sine retragerea titlului de Cetăţean de Onoare şi pierderea drepturilor acordate în acest temei»”, se precizează în raportul de hotărâre adoptată joi de CL Craiova.

În favoarea acestei decizii au fost 15 voturi pentru, 10 voturi împotrivă şi un vot anulat.

Craiova este condusă de Lia Olguța Vasilescu în calitate de primar. Ea a mai candidat și în urmă cu opt ani la această poziție.

„Am construit un spital nou, un stadion de fotbal și unul de atletism, un adăpost canin, un parc industrial nou, am reabilitat 70 la sută din suprafața stradală, toate parcurile și grădinile orașului, centrul vechi, școlile, am achiziționat autobuze noi și am introdus rețea de apă potabilă pe toate străzile.

În acești 4 ani care urmează o să continuăm proiectele începute și o să începem altele care vor schimba, în bine, imaginea Craiovei. Un lucru este însă sigur: cu siguranță, nu vă vom dezamăgi!”, se arată pe site-ul Liei Olguța Vasilescu.