Toți șoferii trebuie să știe! Camera Deputaților a decis definitiv

Deputații au respins astăzi, 20 aprilie, documentul respectiv, după ce acesta a fost adoptat tacit de către Senat. Astfel, schimbarea respectivă nu mai are șanse de aplicare.

Amintim că schimbarea modului de aplicare a anumitor sancțiuni rutiere era prevăzută în Propunerea legislativă privind suspendarea permisului auto în cazul în care era încălcat Codul Rutier.

Ce era propus în proiectul legislativ?

Proiectul legislativ adoptat tacit de către Senat avea ca scop modificarea modului în care se aplică măsura suspendării dreptului de a conduce pentru șoferii care încalcă Codul rutier.

Conform acestuia, șoferii care încălcau Codul Rutier ar fi avut posibilitatea de a-și alege perioada în care le este suspendat permisul de conducere.

Astfel, șoferii cărora le era suspendat permisul auto ar fi putut conduce o perioadă suplimentară, fără a fi nevoiți să își schimbe planurile în cazul în care doreau să se deplaseze cu mașina, în cazul în care propunere legislativă ar fi ajuns să se aplice.

Trebuie menționat că proiectul respectiv impunea și limită pentru noua măsură. Potrivit documentului, termenul limită de amânare a suspendării permisului de conducere era de maxim un an.

Înainte ca acesta să fie respins definitiv de către Camera Deputaților, inițiatorii propunerii legislative argumentau că „vin în ajutorul șoferilor profesioniști”. Totodată, inițiatorii spuneau că schimbarea ar fi ajutat șoferii „ care se aleg cu suspendarea permisului de conducere, iar pentru o încălcare minoră a unei reguli de circulație nu mai pot lucra” și rămân fără posibilitatea de a se întreține.

Sursă foto: Dreamstime