Secretarul interimar al Departamentului pentru Securitate Internă Chad Wolf şi-a informat luni colaboratorii într-un mesaj că renunţă la funcţie. Acesta devine astfel cel mai recent oficial al administraţiei Trump care demisionează. Decizia vine în urma asaltului soldat cu morţi al insurgenţilor pro-Trump asupra clădirii Capitoliului, a declarat pentru Reuters un înalt oficial al administraţiei de la Washington, conform Agerpres.

„Am făcut acest pas cu tristeţe pentru că aveam intenţia să servesc până la capăt acest guvern”, a scris Chad Wolf, potrivit AFP. „Această acţiune a fost însă necesară ca urmare a evenimentelor recente, inclusiv a hotărârilor judecătoreşti cu privire la validarea autorităţii mele”, adaugă el.

Departamentul pentru Securitate Internă, creat după atacurile de la 11 septembrie

Republicanul în vârstă de 45 de ani conducea din noiembrie 2019 Departamentul pentru Securitate Internă, creat după atacurile din 11 septembrie pentru a coordona mai eficient politicile de securitate şi migraţie ale SUA.

Ales iniţial drept interimar, el a fost numit oficial în acest post de Donald Trump la sfârşitul lunii august 2020, dar Senatul nu a votat confirmarea sa. Constituţia SUA impune confirmarea miniştrilor de către camera superioară a Congresului. Prin urmare, justiţia americană a considerat recent că Wolf Chad nu a fost numit legitim în acest post şi i-a invalidat deciziile.

După începerea activităţii Congresului pe 3 ianuarie anul acesta, preşedintele Donald Trump a depus din nou candidatura sa pentru funcţia de secretar permanent la Senat, dar a retras-o pe data de 6 ianuarie, la câteva ore după criticile exprimate de Chad Wolf după violenţele de la Capitoliu.

Întâlnire între Donald Trump și Mike Pence

Preşedintele american Donald Trump şi vicepreşedintele Mike Pence s-au întâlnit luni seară în Biroul Oval, a declarat pentru AFP un oficial american.

A fost prima întâlnire între Trump şi Pence după violenţele de miercuri de la Capitoliu, iar cei doi au avut o “conversaţie bună”.

Potrivit acestui oficial, Donald Trump nu intenţionează să demisioneze înainte de încheierea mandatului său pe 20 ianuarie.

La rândul său, vicepreşedintele american nu intenţionează să îl îndepărteze din funcţie prin invocarea celui de-al 25-lea amendament al Constituţiei americane, declarându-l, cu sprijinul principalilor săi miniştri, incapabil să îşi îndeplinească funcţia.

Preşedintele şi vicepreşedintele “au reiterat că cei care au încălcat legea şi au invadat Capitoliul nu reprezintă mişcarea “America First” susţinută de 75 de milioane de americani”, a spus oficialul.