Liviu Dragnea are probleme mari! Se fac verificări riguroase în penitenciar. Situația care a declanșat totul
Probleme mari pentru Liviu Dragnea după interviul realizat cu fosta sa consilieră, Anca Alexandrescu. Directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Tiberiu Ungureanu cere verificări riguroase.
Mai exact, directorul ANP cere Direcţiei Inspecţie Penitenciară continuarea şi aprofundarea verificărilor iniţiate joi, după ce Liviu Dragnea, aflat în detenţie, a acordat un interviu amplu pentru fosta sa consilieră.
„În completarea informaţiilor privind rezoluţia de analizare a documentelor care au stat la baza acordării unei comunicări online la nivelul unei unităţi subordonate, precizăm faptul că directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a dispus Direcţiei Inspecţie Penitenciară continuarea şi aprofundarea verificărilor iniţiate în data de 25.06.2020”, se arată în precizare.
Cu o zi în urmă, ANP anunțase că a solicitat administraţiei locului de deţinere documentarul în baza căruia a fost aprobată exercitarea dreptului unei comunicări online la nivelul unității penitenciare subordonate.
„În contextul dezbaterilor publice care vizează modalitatea de acordare a unei comunicări online la nivelul unei unităţi penitenciare subordonate, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a solicitat administraţiei locului de deţinere documentarul în baza căruia a fost aprobată exercitarea dreptului. Demersul vizează verificarea aspectelor de legalitate, prin raportare la prevederile actelor normative care reglementează acordarea dreptului la comunicări online”, menţiona ANP.
A încălcat regulile?
Totodată, joi ANP a făcut mai multe precizări cu privire la comunicările online din detenţie. Se pare că astfel de comunicări se fac doar cu programare, au caracter confidenţial, iar supravegherea este exclusiv vizuală.
Mai mult de atât, ANP comunica faptul că, de la declararea stării de urgenţă şi până în prezent, nu a fost aprobată nicio solictare de intervievare a unui deținut.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



