Lista jurnaliştilor de la dezbaterea cu Iohannis! S-a aflat cine îl va lua la întrebări
Marţi, 19 noiembrie, are loc întâlnirea pe care Klaus Iohannis a programat-o cu mai mulţi jurnalişti, analişti si politologi. S-au aflat numele celor care vor participa la dezbaterea din Aula Bibliotecii Centrale Universitare.
Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat că lista cu cei care vor participa la dezbaterea de marţi cu preşedintele Klaus Iohannis va fi finalizată în cursul zilei de luni, iar pe ea se află analişti politici, jurnalişti, politologi, care reprezintă ”toate curentele de opinie din societate”. Dezbaterea este programată să înceapă la ora 19:00 şi se estimează că va dura între 2 ore – 2 ore și jumătate.
Potrivit G4Media, luni la prânz erau şase nume confirmate deja de staff-ul de campanie al preşedintelui Iohannis: Ion M. Ioniță (Adevărul), Cristian Leonte (Pro TV), Radu Tudor (Antena 3), Cristina Șincai (România TV), Moise Guran (Europa FM) și Cristian Pârvulescu (SNSPA).
Pe lângă aceştia, ar urma să mai fie invitați încă trei sau patru jurnaliști și analiști politici. Pe lista echipei de campanie, din care ar urma să fie selectate celelalte nume, se află: Cosmin Prelipceanu (Digi24.ro), Cristian Tudor Popescu (Digi24), Alina Manolache (Digi24.ro), Denise Rifai (Realitatea TV), Claudiu Popa (Realitatea TV), Marilena Mititelu (Realitatea TV), Tudor Mușat (Europa FM), Cristian Pantazi (G4Media.ro), Dan Tăpălagă (G4Media.ro), Clarice Dinu (HotNews.ro), Liviu Avram (Adevărul.ro), Dumitru Borțun (SNSPA), Adriana Nedelea (Libertatea.ro), Magda Grădinaru (Ziare.com), Ioana Ene Dogioiu (Ziare.com) şi Silviu Mănăstire (B1TV).
Cristian Tudor Popescu a anunţat deja public că refuză participarea la această întâlnire.
Detaliile finale ale dezbaterii din 19 noiembrie vor fi comunicate public imediat după ce acestea vor fi agreate de toate părțile implicate în organizarea acestui eveniment.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.