Leon Dănăilă a avut dorința de a vindeca încă din copilărie

În vârstă de 90 de ani, genialul neurochirurg Leon Dănăilă continuă să fie activ, menținându-și dorința profundă de a vindeca, un crez care l-a însoțit încă din copilărie. Recent, el a dezvăluit, în cadrul unui interviu deosebit, o serie de detalii emoționante despre familia și viața sa.

Medicul a întâmpunat provocări la fiecare pas făcut în cariera sa, și, dacă ar fi preferat să urmeze calea ușoară, cu siguranță ar fi devenit milionar, într-o altă țară în afară de România.

Stabilit aici, singura sa avere constă în bucuria adusă prin zâmbetele și recunoștința a zecilor de mii de oameni cărora le-a fost salvator.

Această satisfacție este de ajuns pentru marele neurochirurg Leon Dănăilă. Povestea despre cum a dezvoltat pasiunea pentru medicină este cu totul aparte.

Medicul susține că primește cereri din partea pacienților din întreaga țară, dar și din străinătate. Oamenii vin la neurochirurgul român cu anumite cazuri considerate de netratat de către alți doctori.

„Sunt în primul rând medic neurochirurg cu o activitate destul de mare în acest domeniu.

Cred că nu mai am corespondent la noi în țară, nu știu, în străinătate nu am văzut, dar sunt solicitat din această cauză, fiindcă am o experiență mare, să dau consultații nu numai în domeniul neurochirurgical, ci și în domeniul afecțiunilor sistemului nervos central, al afecțiunilor cerebrale. Primesc telefoane din toată țara și din străinătate.

Oamenii sunt interesați, îmi prezintă cazuri care sunt aparent intratabile, caută idei și rezolvări cât mai diverse, prin toată lumea. Au venit și din statul Arizona, și din Canada, și din Mexic, și din multe țări din Europa. Da, îi ajut cât pot”, a povestit neurochirurgul Leon Dănăilă.

Leon Dănăilă
Leon Dănăilă / SURSA FOTO: Facebook, Leon Dănăilă

Neurochirugul Dănăilă provine dintr-o familie modestă

Medicul neurochirurg a menționat că l-a pasionat mereu domeniul medical, întrucât s-a născut într-o familie săracă la Darabani.

El a explicat că în localitatea sa, atunci când cineva se îmbolnăvea, o femeie venea și îi făcea descântece, după care era chemat un preot, acesta fiind modul de tratament obișnuit. Din păcate, această practică adesea ducea la decesul pacientului.

Auzind despre existența medicilor și spitalelor din Cernăuți, Bucovina, care utilizau metode moderne pentru tratarea bolnavilor, medicul a decis să urmeze calea medicală. Scopul său era să ajute oamenii săraci cu tratamente mai avansate.

„M-a pasionat tot timpul. Eu sunt născut într-o familie de oameni săraci. La mine, la Darabani, când cineva era bolnav, venea o babă și îi descânta, după aia chema preotul și îl împărtășea, și cu asta se termina tratamentul. Individul respectiv murea.

Eu auzisem că la Cernăuți, în Bucovina, sunt doctori și spitale unde pot fi tratați bolnavii nu numai cu descântece și cu împărtășanie, ci cu metode moderne care îi pot ajuta în diferite afecțiuni. Și atunci am zis: «Eu mă fac medic, să-i ajut pe toți oamenii ăștia săraci»”, a adăugat medicul.

Tatăl l-a îndemnat să nu meargă la liceu și să devină agricultor

Leon Dănăilă a povestit pentru Viva.ro că tatăl său nu avea cunoștințe și nu a avut pe cine să-l îndrume. A luat independent hotărârea de a-i ajuta și de a le face bine oamenilor, motivat de iubire.

Medicul a continuat, precizând că după absolvirea școlii primare la Darabani, tatăl său l-a întrebat dacă va continua în agricultură sau va merge la liceu. Leon i-a spus că a devenit sătul de agricultură și că își dorește să urmeze cursurile liceului.

La liceu, a descoperit o bibliotecă generoasă și a devorat cu aviditate cărți din domeniul medical. În urma acestei experiențe, medicina și dorința de a ajuta direct oamenii au devenit vocațiile sale principale. În acea perioadă, diverse persoane îl abordau cu întrebări despre diverse afecțiuni.

„Tatăl meu nu știa carte, nu a avut cine să mă învețe, dar eu am luat singur hotărârea asta, din iubire pentru oameni, să îi ajut și să îi fac bine. Și am persistat.

După ce am terminat școala primară la Darabani, taică-meu m-a întrebat: «Rămâi la agricultură, la coarnele plugului, sau mergi la liceu?». «M-am săturat de agricultură», i-am spus. «Eu mă duc la liceu!» M-am dus la liceu, am găsit o bibliotecă foarte mare și am citit cu nesaț cărți din domeniul medical. Mi-a plăcut foarte mult medicina și să îi ajut practic pe oameni.

Chiar și atunci mă întrebau diverse persoane ce să facă, în cazul a diferite boli.

Pe atunci, mergeau la facultate doar copiii celor avuți, fiii de notabilități, și totuși nu v-ați lăsat descurajat. De ce medicină și nu altceva?

După ce am terminat liceul, m-am dus la secretar, cel care trebuia să-i dea o adeverință fiecărui absolvent de liceu, întrebând la ce facultate vrea să se ducă. Eu am spus că vreau la Medicină. A fost surprins: «Cum, tu la Medicină?». Ei bine, matematica nu îmi plăcea, ce să rezolv? Niște probleme?

Cu ce-i ajut pe bolnavi dacă fac niște ecuații? Eu, dacă sunt medic, îi ajut să îi fac bine pe bolnavi. Atunci l-am rugat să-mi dea o adeverință pentru Medicină și a zis: «Uite, toți care au nota 10 merg acolo, tu nu ai cum».

Adevărul era că toți colegii care erau fii de directori, fii de primari aveau nota 10 pe linie. Eu aveam 10 la științe naturale și la română. La matematică abia am scăpat de corigență. Da. În sfârșit… M-am dus totuși la Medicină”, și-a amintit neurochirurgul.

Succesul incredibil al lui Leon Dănăilă în cadrul Facultății de Medicină

Leon Dănăilă a relatat că, după ce a susținut examenul la Iași, s-a întors acasă pentru că nu dispunea de suficienți bani pentru a aștepta rezultatele acolo.

Părinții săi i-au oferit doar bani pentru tren, deoarece nu erau în situația financiară să îi permită să rămână mai mult. După aproximativ o lună, fără acces la telefoane la acea vreme, a primit o carte poștală de la un coleg mai avut, care susținuse examen la Politehnică.

Tatăl colegului, fiind învățător și având mai multă resursă financiară, a rămas mai mult la Iași și a verificat rezultatele pentru el și alți zece colegi, inclusiv Leon Dănăilă.

„Am dat examen la Iași și m-am întors acasă, că n-aveam bani să stau acolo să aștept rezultatele. Părinții mei mi-au dat numai de tren. Nu erau bogați ca să-mi dea să stau mai mult timp.

M-am întors și, după o lună de zile, cum telefoane nu erau la vremea respectivă, am primit o carte poștală de la un coleg care dăduse la Politehnică și care era mai avut. Tatăl lui era învățător și, cum avea ceva bani, a rămas la Iași mai mult timp, așa că el s-a dus să vadă rezultatele pentru mine și pentru alții, fiindcă am fost vreo zece.

El mi-a scris: «Dragă Leon, dintre toți care ați dat examenul la Medicină, numai tu ai absolvit. Ceilalți au picat». Atunci am căpătat curaj. A fost primul succes. Mi-am spus: «Domnule, totuși, dacă înveți și ai dorință pentru ceva, să faci bine, reușești în viață»”, a mărturisit medicul neurochirurg Leon Dănăilă.