Legea aceasta este cu mult mai nocivă decât o redistribuire directă de la buget. Redistribuirea directă de la buget nu are efectele secundare menționate anterior asupra pieței și a credinței în contracte private și în proprietatea privată. Legea dării în plată este, posibil, un precursor al unor viitoare legi nefaste. De exemplu, al unor legi privind naționalizarea unor întreprinderi care s-au privatizat pe baza unor contracte. Contracte de privatizare care, nu-i așa, pot fi oricând schimbate printr-o lege votată în unanimitate în parlament, chiar dacă respectivele contracte, ca și contractele de credit imobiliar, nu încalcă nicio lege, scrie Croitoru.

Democrația înseamnă să respecți voința majorității, cu atât mai mult cu cât votul ar fi, și la camera Deputaților, unanim. Băncile vor respecta legea, dar vor câștiga în instanțe internaționale procesele pe care le vor intenta statului român. Iată de ce această lege este nedreaptă față de majoritatea oamenilor, căci, în final, cu toții vom plăti, de la bugetul public, despăgubirile pe care băncile le vor cere în instanțe internaționale de judecată pentru violarea contractelor private.

Rezultatul final va fi acesta: de la bugetul public se vor cheltui bani pentru ca unii sa nu-și plătească datoriile către bănci, dar după ce ideile de piață și de contracte libere vor fi fost terfelite, pentru a demonstra tuturor cât de suspecte sunt în societatea noastră. Sau, cel puțin, cât de suspecte sunt în mințile celor care au votat legea dării în plată.

SURSA: hotnews.ro