La Bruxelles nu ştiu să citească, înţeleg greşit sau mint

La Bruxelles nu ştiu să citească, înţeleg greşit sau mint

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 16 septembrie 2021, 12:45
Din cuprinsul articolului

Secretarul de stat responsabil pentru relaţia cu cultele şi minorităţile în cadrul Cancelariei premierului ungar a vorbit despre legea protecţiei copilului adoptată la Bruxelles, dar și despre modul în care aceasta va afecta comuntățile LGBTQ.

„Legea protecţiei copilului se referă la protejarea tinerilor cu vârsta de sub 18 ani, legea a fost adoptată împotriva pedofiliei şi nu este îndreptată împotriva membrilor comunităţii LGBTQ„, a subliniat marţi, la Varşovia, secretarul de stat responsabil pentru relaţia cu cultele şi minorităţile în cadrul Cancelariei premierului ungar, arată Magyar Nemzet. 

Miklós Soltész a participat, alături de ministrul polonez al învăţământului, Przemyslaw Czarnek, la o masă rotundă care a avut loc în cadrul unei conferinţe privind politica familială poloneză și ungară. Prezentând Legea ungară privind protecţia copilului, Miklós Soltész a subliniat: această lege se referă la copii cu vârsta de sub 18 ani.

„Cei care lansează atacuri împotriva acestei legi, ori nu ştiu să citească, ori interpretează greşit, ori mint în mod voit”, a spus oficialul ungar, care a adăugat: copiii sunt lipsiți de apărare în faţa conţinuturilor publicate de mass-media şi a unor acţiuni întreprinse de organizaţiile societăţii civile. În lumea complexă de azi nu numai părinții, dar și guvernele au o responsabilitate imensă pentru ei.

Ce prevede legea

Prin urmare, legea ungară nu se referă la ceea ce vrea să ne impună Europa Occidentală, ci se referă în primul rând la faptul că genul biologic al copiilor sub 18 ani nu se poate modifica, ei nu trebuie să fie expuși unei asemenea propagande, iar conținutul pornografic și pedofil nu trebuie să ajungă la ei.

Legea se referă şi la măsurile de sancţionare, dar se referă şi la responsabilitatea mass-media. În schimb, legea nu se referă la ceea ce vor să ne impună de la Bruxelles, respectiv la tot ceea ce este legat de persoanele cu vârsta de peste 18 ani şi care aparţin unei comunităţi LGBTQ, a explicat secretarul de stat ungar, care a adăugat: una este ceea ce gândesc creştinii din punct de vedere moral (…) că ştiu ce este păcat, şi alta este că ei condamnă păcatul, nu păcătosul însuși.

La rândul său, Przemyslaw Czarnek a subliniat, de asemenea, că politica ungară privind protecţia copilului şi iniţiativele poloneze similare, printre care anumite decizii adoptate de unele administraţii publice locale din Polonia, dar criticate de Comisia Europeană, nu sunt îndreptate împotriva nimănui. Conferința de marți a fost organizată de Fundația „Trimarium” din Varşovia, al cărei obiectiv este politica și societatea din Europa Centrală și de Est, în colaborare cu Ministerul polonez pentru familie şi politica socială.

Informații articol
Etichete: , ,
Publicat în: Profesioniști
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.