l-au dat afară chiar în seara asta! Primul PSD-ist exclus din partid din cauza moțiunii

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit atât în zilele care au precedat votul pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, cât și după eșecul usturător înregistrat de social-democrați, despre excluderea din partid a celor care nu vor susține demersul de a demite Cabinetul liberal.

Biroul Permanent al Organizaţiei Muncipale a PSD Caracal a decis, luni seară, excluderea din partid a deputatului Dan Ciocan. Principalul motiv este absenţa acestuia din Parlament, la votarea moţiunii de cenzură.

Astfel, decizia a fost adoptată cu unanimitatea voturilor celor prezenţi. Deputatul Dan Ciocan era preşedintele organizaţiei municipale.

”Nu mai rezonează cu principiile organizației PSD Olt”

Pe lângă lipsa din Parlament, în ziua votului pentru picarea Guvernului Orban, social-democraţii au multe de reproşat fostului coleg.

Sunt voci care susţin că deputatul a încercat atragerea consilierilor de pe listele PSD, validaţi acum pentru alegerile din 27 septembrie, cu promisiunea unor locuri din partea Pro România, scrie gazetanoua.ro.

”Mai mult de atât, s-a observat că nu mai rezonează de mult timp cu principiile organizației PSD Olt, organizație care i-a oferit totul, din punct de vedere politic: două mandate de deputat și funcția de președinte al organizației Municipale Caracal, una dintre cele mai importante organizații din județ.

Organizația noastră s-a delimitat dintotdeauna de atitudini duplicitare, ipocrizie și lipsă de caracter. În situații dificile, mai mult ca niciodată, toți parlamentarii PSD ar fi trebuit să dea dovadă de solidaritate și unitate în lupta cu un guvern PNL, care ne-a izolat pe toate planurile: atât social, cât și economic.

”Un context social extrem de greu”

Este și mai grav, că lipsa sa de susținere se manifestă într-un context social extrem de greu, ignorând un demers care și-a propus să trimită acasă un guvern incompetent, care a dus țara în cea mai mare scădere economică din ultimii 26 de ani”, a declarat preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, potrivit sursei citate.

Următorul pas care va pecetlui excluderea deputatului Dan Ciocan este validarea hotărârii luate astăzi în cadrul Biroului Permanent Judeţean.

PSD nu a putut întruni, luni, cvorumul necesar pentru votarea moțiunii de cenzură. De la PSD au lipsit cinci parlamentari: Carmen Dan, Cătălin Rădulescu, Adrian Todor, Dan Ciocan și Roxana Pațurcă.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat excluderea din partid a ”îmbolnăviților”.