Comisarul european a precizat că au fost trimise scrisori critice la adresa sa atunci când a candidat pentru postul din Comisia Europeană.

„Am păţit cam acelaşi lucru pe care l-a păţit şi Kovesi, dar în sens invers. Candidatura mea a fost contestată”, a declarat Corina Creţu ,la Realitatea TV.

Comisarul european a mai precizat că România are nevoie de cât mai mulţi oameni care să o reprezinte în blocul UE.

Întrebată daspre candidatura lui Kovesi, Corina Creţu a precizat că procedura nu priveşte Comisia Europeană, dar a povestit cum a fost momentul candidaturii sale pentru un post la nivel european şi că se aşteaptă ca istoria să se repete, acum că a ieşit din PSD.

„Şi eu am trecut de audieri prin Parlamentul României şi prin Parlamentul European. Şi împotriva mea s-au scris scrisori la acea vreme. La mine a venit un europarlamentar german atunci și a spus că dacă nu m-ar fi cunoscut, nu ar fi votat pentru mine. Mă aștept acum, în sens invers, pentru că am plecat din partid, aceleași acuzații pe care, la vremea aceea opoziția mi le aducea, să mi se aducă de la foştii mei colegi. Eu sunt cu conştiinţa împăcată”, a mai spus Corina Creţu la Realitatea TV.

Comisarul european a mai afirmat că ceea ce se întâmplă acum continuă linia atacurilor lansate împotriva sa din momentul în care a atras atenţia că Guvernul dezinformează în legătură cu sumele alocate studiilor de fezabilitate pentru spitalele regionale.

„Le-am atras atenţia că nu costă 120 de milioane de euro, ci 1,8 milioane. (…) Pe de altă parte, proiectele se schimbă din mers, am pornit de la 200-300 de paturi şi acum au ajuns la aproximativ 800 de paturi, este evident că suma iniţială s-ar putea să nu mai fie suficientă, dar şi asta se poate rezolva, dacă există deschidere şi interes”, a mai afirmat Corina Creţu.

Te-ar putea interesa și: