Preşedintele Klaus Iohannis, prezent luni la Parlament, unde participă la şedinţa Biroului Politic Naţional al PNL, a declarat că urmează să discute cu liberalii, printre altele, despre aspecte legate de campania electorală.

Klaus Iohannis dorește ca PNL să meargă pe cont propriu la alegerile locale, iar alianțele cu alte partide, precum USR-PLUS, să fie făcute doar punctual, acolo unde nu se poate altfel.

Președintele a mai transmis liberalilor că trebuie să preia conducerea Camerei Deputaților și a Senatului. Momentan regulamentul Camerei Deputaților nu permite schimbarea lui Marcel Ciolacu de la șefia Camerei Deputaților, dar la șefia Senatului este luată în calcul Alina Gorghiu, în contextul în care există o sesizare la CCR în privința lui Teodor Meleșcanu.

Klaus Iohannis a apreciat că noul Guvern „face o treabă foarte bună”, dar a menţionat că urmează un nou scrutin şi că se aşteaptă din partea PNL „la o implicare totală”, astfel încât la finele anului reprezentanţii PSD să nu se mai afle la conducerea instituţiilor statului, scrie Agerpres.

„Avem în continuare alegeri şi aştept de la PNL şi de la noul Guvern Ludovic Orban, care face o treabă foarte bună deja, mă aştept la o implicare totală, în aşa fel încât la sfârşitul anului 2020 să putem să oferim românilor ceea ce îşi doresc: o Românie fără PSD. Ca să fiu bine înţeles: o Românie fără PSD în conducerea statului, în conducerile entităţilor politice. Nu vrem să trimitem pe nimeni altundeva decât îi este locul, dar în conducerea instituţiilor statului nu mai este locul PSD şi această chestiune vreau să fie foarte bine înţeleasă. Am spus-o de multe ori în campanie şi o repet: PSD a inhibat dezvoltarea României în ultimii 30 de ani şi românii au dovedit pe parcursul acestui an – începând cu europarlamentare, referendum şi alegeri prezidenţiale – că îşi doresc conducerea României fără PSD”, a arătat Iohannis.

Preşedintele le-a mai spus liberalilor că aşteaptă de la ei puncte de vedere privind campania de la locale, dar şi subiecte de actualitate.

„Aştept să îmi spuneţi cum aţi perceput această campanie. Dacă doriţi să îmi spuneţi cum percepeţi situaţi actuală, fiindcă avem foarte multe solicitări de la români, de la societatea civilă, de la partenerii politici ai PNL. Se discută în spaţiul public despre legile Justiţiei, despre alegerea primarilor în două tururi, despre recursul compensatoriu, despre bugetul pentru anul viitor şi toate aceste lucruri trebuie rezolvate de dvs, sprijinind Guvernul Ludovic Orban, care este dornic să rezolve toate aceste chestiuni”, a mai precizat el.