Șeful statului a vorbit în cadrul conferinței de presă de la Palatul Cotroceni despre polițiile locale. Acesta a spus că există poliții locale care funcționează foarte bine dar există și unele unde trebuie clarificate atribuțiile.

„Cred că trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt. Există poliţii locale care funcţionează foarte bine, şi cunosc o astfel de poliţie locală din propria mea experienţă, sunt şi poliţii locale care este evident că au oarece probleme de management sau de funcţionare.

Părerea mea este că nu trebuie desfiinţate, dar trebuie clarificată atribuţia Poliţiei Locale, atribuţia Poliţiei Naţionale, felul cum colaborează, felul cum se controlează metodologic şi managerial şi unele şi altele.

Cred că este nevoie de îmbunătăţirea cadrului legislativ, dar şi îmbunătăţirea aspectelor foarte punctuale şi la unii, şi la alţii şi atunci putem să îi facem să funcţioneze aşa cum sunt gândiţi, pentru cetăţean.

Poliţia Locală este subordonată primarului. Este şi normal, primarul este ales să conducă treburile publice în comunitatea pe care o conduce, însă trebuie să o facă în aşa fel încât totul să fie în folosul comunităţii şi nu în alt folos”, a precizat preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ce a mai declarat Klaus Iohannis miercuri

Președintele Klaus Iohannis a explicat că există o cursă în toată lumea pentru găsirea unui vaccin împotriva noului coronavirus, iar potrivit acestuia, cel mai probabil la jumătatea anului 2021 am putea avea un vaccin bun.

Totodată, șeful statului a subliniat faptul că în prezent Comisia Europeană a alocat deja banii pentru a spriji găsirea unui vaccin, iar acum rămâne doar așteptarea rezultatului.

”Trebuie să ne uităm și la ceea ce au spus alte oficialități, ca de exemplu OMS. Este foarte puțin probabil să avem un vaccin în 2020, cel mai probabil la mijlocul anului 2021.

Este în interesul companiilor Pharma să găsească un vaccin, dar și pentru noi, ca societate este necesar un vaccin, tocmai de aceea și Comisia Europeană a alocat bani pentru a sprijini găsirea unui vaccin”, a spus Iohannis.

Președintele a mai adăugat că odată ce vaccinul va fi gata, Comisia European și ONU se vor ocupa de restul, deoarece ese nevoie de el în întreaga lume, nu numai în România.

„În această situație și în pandemia în care ne aflăm nu cred că cineva își imaginează că se produce undeva un vaccin și ne ducem repede și cumpărăm de acolo. Nu se poate așa ceva. Aceste înțelegeri făcute la Comisia Europeană și la ONU se vor respecta. Cu toții ne dorim vaccinul, suntem o mare familie, suntem oamenii de pe Pământ”, a adăugat Iohannis.

Marți, compania farmaceutică AstraZeneca a anunţat marţi o pauză la nivel mondial în testele clinice ale vaccinului său experimental împotriva COVID-19 după apariţia unei boli neexplicate la un participant, scrie AFP, citată de agerpers.