Klaus Iohannis, anunțul momentului! Președintele României a spus ce se va întâmpla în continuare
Odată cu prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, România celebrează şi Ziua Forţelor Terestre. Cu această ocazie, preşedintele Klaus Iohannis a ţinut să le transmită un mesaj direct militarilor români. Președintele României a anunțat că țara noastră va derula proceduri de achiziții de armament în următoarea perioadă.
Vineri, 23 aprilie, preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Forţelor Terestre. Şeful statului reaminteşte că militarii Forţelor Terestre, prin competenţa, disciplina şi spiritul de sacrificiu, contribuie la creşterea prestigiului armatei României.
Iohannis i-a îndemnat pe militari să continue să fie un exemplu de dăruire profesională şi patriotism pentru toţi românii.
Preşedintele României a subliniat că militarii Forţelor Terestre au ajutat la gestionarea unei situaţii extrem de dificile pentru ţara noastră, respectiv impunerea stării de urgenţă şi apoi de alertă, în contextul pandemiei.
Imaginea internaţională pozitivă a României în mediul aliat li se datorează şi acestora, care au demonstrat o pregătire foarte bună, capacitate de integrare rapidă şi eficienţă operaţională în cadrul structurilor NATO, a mai transmis Klaus Iohannis.
Mesajul preşedintelui Iohannis cu ocazia Zilei Forţelor Terestre
”Ca în fiecare an, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, sărbătorim Ziua Forţelor Terestre, una dintre componentele cele mai importante ale Armatei României, care, cu dăruire, îndrăzneală şi profesionalism, îndeplineşte misiuni deosebit de complexe.
Încă de la începutul pandemiei de COVID-19, militarii Forţelor Terestre au participat la punerea în aplicare a măsurilor stabilite în timpul stării de urgenţă şi, ulterior, a celei de alertă, contribuind la buna gestionare a unei situaţii extrem de dificile.
În perioada următoare, Forţele Terestre trebuie să acţioneze pentru iniţierea şi derularea unor programe de înzestrare consistente, dar şi pentru o cât mai temeinică instruire individuală şi colectivă, inclusiv în cooperare cu aliaţii noştri.
Toate acestea vor contribui semnificativ la continuarea eforturilor pentru consolidarea rolului strategic al României în cadrul NATO şi UE.
Datorită nivelului înalt de pregătire a militarilor români, ţara noastră este astăzi un aliat capabil să contribuie activ la securitatea şi menţinerea păcii în regiune şi în Europa, ceea ce consolidează profilul României de partener de încredere în rândul comunităţii internaţionale.
Dragi militari din Forţele Terestre, competenţa, disciplina şi spiritul dumneavoastră de sacrificiu contribuie la creşterea prestigiului armatei României.
Vă îndemn să daţi în continuare exemplu de dăruire profesională şi patriotism. Imaginea internaţională pozitivă a României în mediul aliat se datorează şi dumneavoastră, militarilor din Forţele Terestre, care aţi demonstrat o pregătire foarte bună, capacitate de integrare rapidă şi eficienţă operaţională în cadrul structurilor NATO.
La acest moment aniversar, urez multă sănătate şi succes în îndeplinirea misiunilor tuturor militarilor şi personalului civil din Forţele Terestre, aflaţi la datorie sub faldurile drapelului tricolor.
La mulţi ani!”
Sursa foto: INQUAM Photos, Octav Ganea
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





