Klaus Iohannis a fost umilit! Îl aleargă femeia și el nu, Batman, Batman

Klaus Iohannis a fost umilit! Îl aleargă femeia și el nu, Batman, Batman
Publicat de Alecsandru Ion la 23 noiembrie 2019, 14:00

Klaus Iohannis primește din ce în ce mai multe critici din partea reprezentanților mass media, ca urmare a refuzului de a participa la o dezbatere alături de Viorica Dăncilă. A venit rândul unui cunoscut jurnalist să își exprime dezacordul.

Reacție dură a jurnalistului Victor Ciutacu, în fața refuzului președintelui Iohannis de a participa la o dezbatere alături de contra-candidata sa în alegerile prezidențiale, Viorica Dăncilă.

Trebuie precizat că Viorica Dăncilă a fost prezentă joi seară în emisiunea moderată de jurnalist la postul de televiziune România TV, în una din ultimele apariții televizate, înaintea închiderii campaniei electorale.

Victor Ciutacu a postat mesajul pe internet, după închiderea emisiunii:

”Ditamai bărbatul fălos fuge de mâna asta de om? Îl aleargă femeia de câteva săptămâni, îl ademenește, îl provoacă, el nu și nu, Batman, Batman. Hai, bre, Înaltule, ai motor nemțesc și caroserie solidă, ți-e teamă că n-apuci să vorbești de ea? E mititică, nu sare la lume, nu mușcă, zău așa. Fă-mi și mie seara asta! Sunt liber, stau acasă, îmi fac și popcorn. Ne învoim sau iar dumnezeiești prin republică?”, a scris Victor Ciutacu pe Facebook.

Klaus Iohannis a refuzat, vineri seară, o ultimă invitație la dezbatere lansată de Viorica Dăncilă. Președintele s-a aflat, în cursul zilei de vineri, într-o vizită electorală în județul Bacău, unde a declarat că preferă să îi întâlnească pe simpatizanții PNL și să o lase pe candidata PSD să își facă singură campania.

 

 

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.