Sony Pictures Television a relansat, în ţara noastră, posturile TV, AXN Crime şi AXN Sci-Fi, care au devenit AXN White şi AXN Black şi a introdus serviciul de video la cerere (video-on-demand, VoD) AXN Now.

"Când am preluat conducerea pentru această regiune am rămas impresionat de numărul mare de telespectatori din România, dar şi de numărul mare de canale. Mă întrebam cum poţi să faci un impact pe această piaţă şi apoi când am văzut rezultatele pe ultimul an am înţeles că poţi avea succes dacă înţelegi publicul şi dacă te concentrezi pe brand", a declarat Rossiter.

România este una dintre cele mai importante ţări din regiune pentru SPT, alături de Ungaria şi Polonia. "Suntem canalul tematic numărul unu în Polonia şi România. Ratingul canalului AXN s-a dublat în ultimul an", afirmă Rossiter.

Planurile companiei pentru România sunt similare cu cele pe care Sony le are pentru întreaga regiune. Compania urmăreşte să investească în programe noi şi în conţinut de calitate.  "În toate pieţele ne gândim să introducem producţii originale. Toate serialele vor fi difuzate în întreaga regiune. Spre exemplu, serialul Hannibal a fost lansat în Polonia, România, Ungaria şi Asia în acelaşi timp", declară oficialul Sony.

Televiziune la purtător

Compania a lansat la începutul anului şi AXN Now, un serviciu de video la cerere. Acest lucru înseamnă că oferă acces contra cost, pentru o anumită perioadă de timp, la cel mai nou conţinut. Utilizatorii pot viziona serialele şi filmele lor preferate, oricând, oriunde şi pe orice tip de ecran: PC, laptop, smartphone, tabletă cu IOS sau Android, tabletă Windows 8 şi Smart TV.

Utilizatorii de AXN Now beneficiază de episoade difuzate înaintea premierei TV, conţinut diversificat constând în seriale, filme şi materiale exclusive, noi seriale adăugate în fiecare lună, posibilitatea de a urmări ori câte ori doresc conţinutul disponibil pe perioada de valabilitate a abonamentului.

"Această platformă face parte din strategia noastră 360. Premierele pot fi vizionate mai întâi pe AXN Now, apoi pe TV şi în ultima fază pe internet, prin AXN player. Smartphone-urile şi tabletele reprezintă o modalitate de a câştiga clienţi. Platformele de acest gen sunt parte din viitor. În cinci ani, televizoarele vor continua să fie foarte relevante şi vor reprezenta un puternic instrument de a atinge consumatorii, dar vom vedea din ce în ce mai mult conţinut în spaţiul digital", este de părere Rossiter.

Întrebat ce părere are de sistemul aplicat de Netflix cu serialul House of Cards, unde un sezon întreg este filmat şi pus la dispoziţia utilizatorilor, Rossiter crede că acest lucru depinde de la serial la serial.

"Nu toate serialele se potrivesc pentru acest format. Noi preferam să lansăm 2-3 episoade deodată şi apoi câte un episod pe săptămână. Dacă ai un serial cu o poveste care se derulează în fiecare episod atunci are sens, dar noi avem seriale în care acţiunea se derulează într-un singur episod, iar consumatorul nu aşteptă cu sufletul la gură să vadă ce se întâmplă în continuare", spune Rossiter.

Despre piraterie

Pirateria nu poate fi eliminată complet, dar poate fi redusă afirmă Rossiter, care consideră că un rol important îl are şi educarea consumatorului.   "Mulţi nu îşi dau seama că ceea ce fac este furt, aşa cum ar fura din magazine, spre exemplu.  Încercăm să educăm consumatorii însă este un proces de durată", spune oficialul Sony.  

Un aspect interesant pe care îl evidenţiază Rossiter este cel legat de satisfacerea cererii. "Cei care piratează vor cel mai proaspăt conţinut, fie el film sau serial în cel mai scurt timp. Cum atacăm această nevoie pentru comoditate? Dacă faci conţinutul disponibil în timp util, în limba potrivită, cred că nu vei elimina complet pirateria, dar o vei reduce sau cel puţin vei crea o piaţă pentru oameni care vor spune, nu am nevoie să piratez acest film deoarece este disponibil pe AXN Now sau online", a spus Rossiter.

Şeful SPT dă exemplul Apple care a redus pirateria în muzică creând o platformă convenabilă, iTunes. "Acum, Apple are 70-80% din vânzările de muzică la nivel global. Nu zic că industria TV a găsit modelul Apple, dar cred că există metoda prin care ne putem face programele disponbile, de aceea ne mutăm brandurile în spaţiul digital, să poţi găsi ceea ce doreşti şi să urmăreşti imediat sau când ai chef", încheie Rossiter.

Sony Pictures Television (SPT), companie a Sony Pictures Entertainment, este unul dintre furnizorii principali ai industriei de televiziune. Compania produce şi distribuie programe pentru fiecare gen, peste tot în lume şi pentru o multitudine de platforme. Pe lângă companiile sale de producţie din Statele Unite ale Americii, SPT are 19 companii de producţie, deţinute în totalitate sau în parteneriat, în 14 ţări în afara Statelor Unite ale Americii, cu birouri în 33 de ţări. Portofoliul global SPT conţine 124 de televiziuni în 159 de ţări, ajungând astfel la mai mult de 840 milioane de abonaţi din lume.