Italia și-a închis granițele cu 13 țări. În ce măsură sunt românii afectați

Italia și-a închis granițele cu 13 țări. În ce măsură sunt românii afectați
Publicat de Alecsandru Ion la 9 iulie 2020, 23:15

Ministrul italian al Sănătății a declarat că Roma a ales calea precauției, în condițiile în care pandemia este în cea mai acută fază, la nivel global. În consecință, au fost închise granițele cu 13 țări din Europa și de pe alte continente.

Italia şi-a închis joi graniţele pentru persoanele care sosesc din 13 ţări, între care Republica Moldova, acestea fiind considerate locuri cu risc ridicat de răspândire a infecţiilor cu noul coronavirus.

Interdicţia de călătorie se aplică pentru Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia-Herţegovina, Chile, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Oman, Panama, Peru şi Republica Dominicană, a precizat Ministerul italian al Sănătăţii.

”La nivel global, pandemia este în cea mai acută fază. Nu putem pune în pericol sacrificiile făcute de italieni în aceste luni. De aceea am ales calea cu cea mai mare precauţie”, a declarat ministrul italian al Sănătăţii Roberto Speranza.

Italia a suspendat zborurile directe şi indirecte

Persoanele care au locuit în sau au tranzitat aceste ţări cu două săptămâni înainte de a intra pe teritoriul Italiei urmează să fie oprite la frontieră, a precizat ministerul.

De asemenea, Italia a suspendat zborurile directe şi indirecte către ţările menţionate.

Trebuie menționat faptul că, deși Italia încă nu a luat în vizor cetățenii români, sunt deja cel puțin zece state europene care fie că nu îi primesc pe turiștii români deloc, menținându-și deocamdată granițele închise, fie le pun unele condiții, fie îi obligă să stea 14 zile în carantină sau izolare.

Măsurile cele mai dure au fost luate de Norvegia, Finlanda și Malta, în timp ce Estonia, Lituania, Letonia, Irlanda, Slovenia și Slovacia le cer românilor să stea în izolare sau carantină.

Cetățenii români, vizați de alerte de călătorie

Danemarca pune condiția ca românii să aibă o rezervare de cel puțin șase zile de cazare.

Iar Austria a emis avertizare de călătorie pentru România, conform anunţului făcut miercuri de guvernul de la Viena, care a invocat o înrăutăţire a situaţiei legate de COVID-19 în țara noastră.

Astfel, orice persoană care soseşte din România trebuie să fie plasată timp de două săptămâni în carantină sau să facă dovada unui test negativ (la COVID-19), au declarat cancelarul austriac Sebastian Kurz şi ministrul de externe Alexander Schallenberg, într-o conferinţă de presă.

România nu a fost inclusă nici de Guvernul de la Londra pe lista celor 59 de țări considerate cu risc redus. Astfel românii care merg în Marea Britanie după 10 iulie sunt obligați să stea în regim de autoizolare.

Informații articol
Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.