O lună mai târziu, regimul a început să producă uraniu metalic, o componentă cheie a armelor nucleare. Anglia, Franța și Germania au reacționat, spunând că acțiunile Iranului nu au „nicio justificare civilă credibilă”. Altfel spus, că singurul scop tehnic plauzibil este dezvoltarea unei arme nucleare.

Cu toate acestea, măsurile luate de Iran în ultimii doi ani nu sunt cele ale unui regim care a lansat o ofertă „sub acoperire” pentru a dezvolta o armă nucleară, așa cum a făcut Coreea de Nord.

Iranul a adoptat această cale în momentul în care regimul a demarat, în 1989, un program secret de arme nucleare, numit Planul AMAD. Scopul real al proiectului a fost înțeles abia în 2018, când agenții de informații israelieni au pus mîna pe zeci de documente dintr-un depozit iranian bine păzit.

Secretul acestui program contrastează puternic cu comportamentul Iranului de astăzi. De fiecare dată când Iranul își mărește nivelul de îmbogățire a uraniului, regimul organizează o conferință de presă pentru a anunța pașii pe care îi va face.

Pașii tehnici sunt anunțați în limba engleză și sunt aduși la cunoștința Agenției Internaționale pentru Energie Atomică.

Așadar, de ce Iranul a decis să îmbogățească uraniu la acest nivel? Nu e vorba de a genera energie, medicamente și nici o armă nucleară. Mai curând, vrea să provoace frică și îngrijorare la Washington și în capitalele europene, că Iranul ar putea obține o bombă nucleară.

Oficialii iranieni speră că această teamă se va transforma în pârghie de negociere pentru ameliorarea sancțiunilor. Mohsen Rezaie, unul dintre principalii consilieri ai liderului suprem Ali Khamenei a confirmat această strategie, când a cerut să se crească îmbogățirea uraniului la 60%.

Și a subliniat: „Deoarece acest lucru va duce la ridicarea sancțiunilor”. Dacă Statele Unite se vor întoarce la JCPOA, acest șantaj nuclear se va dovedi extrem de eficient.

JCPOA oferă o acoperire ideală pentru ca regimul să se angajeze în politica sa externă de destabilizare și violență sectară, fără sancțiuni economice majore. n plusl acordul oferă Iranului o cale legitimată pe plan internațional către arma nucleară.

Dar Iranul e conștient că a se grăbi astăzi către o armă nucleară ar fi o greșeală teribilă pentru regim. Ultimii cinci președinți americani au declarat că Iranului nu i se va permite să obțină o armă nucleară.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a promis și el că Israelul „va face totul” pentru a se asigura că Iranul nu obține o armă. Și trebuie crezut, dacă ne gândim că președintele Obama abia a convins Israelul să nu bombardeze instalațiile nucleare ale Iranului.

Iranul nu poate fi atât de nebun încât să riște să se opună Israelului cîtă vreme Netanyahu e la putere.

Și mai este o realiate: Iranul nici măcar nu-și poate proteja instalațiile de acte de sabotaj și nici nu-i poate păstra în viață pe oamenii de știință de top din domeniul nuclear.

Dar, peste zece ani, fără Netanyahu la putere și cu SUA prinsă China, ar putea cu ușurință să achiziționeze sistemul de apărare antirachetă S-400 sau S-500 din Rusia.

Și, în timp ce așteaptă ridicarea restricțiilor nucleare, regimul de la Teheran își poate dezvolta și mai mult arsenalul de rachete balistice ca un puternic factor de descurajare convențional. Și poate fortifica instalațiile nucleare în urma atacurilor SUA și israeliene. Odată ce aceste riscuri vor fi eliminate, Iranul își va dori arma nucleară.

Deocamdată, subliniază publicația americană, vestea bună e că Teheranul este departe de obținerea unei arme nucleare. Cea mai mare greșeală pe care Occidentul o poate face ar fi să cadă în plasa amenințărilor Iranului și să revină la JCPOA. Această cale are un final terifiant și previzibil: un Iran dotat cu arma nucleară.