Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, se află în aceste momente în spital. Aceasta a fost diagnosticat cu infecția cu noul coronavirus, spun surse medicale. Ioan Aurel Pop s-a internat săptămâna trecută, în Cluj-Napoca, după ce a fost depistat pozitiv la un test de depistare a virusului COVID. Starea de sănătate a președintelui Academiei Române este bună, spun sursele citate.

Ioan Aurel Pop este vaccinat anti-coronavirus, cu trei doze de vaccin.

Ioan-Aurel Pop este un istoric român, profesor universitar și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, și din 2018 este președinte al Academiei Române. Opera sa este axată pe cercetarea istoriei medievale a românilor și a Europei Centrale și de Sud-Est (instituțiile medievale românești, formațiuni politice româno-slave din Transilvania, raporturile românilor din Transilvania cu spațiul românesc extracarpatic, influența bizantină asupra românilor, raporturile Transilvaniei cu Europa Centrală și Occidentală, structura etnică și confesională a Transilvaniei). A elaborat  manuale școlare alternative pentru liceu.

Informația despre Ioan Aurel Pop care a zguduit scena politică

Numele lui Ioan Aurel Pop a fost vehiculat printre cei care i-ar urma lui Klaus Iohannis la șefia țării. Liderul Social Democraților, Marcel Ciolacu, a luat recent decizia de a-l susține pe Ioan Aurel Pop drept prezidențiabil al PSD, în defavoarea lui Vasile Dîncu.

„Cum au aceiași stăpâni, Ciolacu nu poate să îi dea un șut în dos lui Dîncu, dar poate să îl irite la maxim. Așa că a primit recent o sugestie de la niste “consultanți”: să îl promoveze tot mai tare ca posibil prezidențiabil al PSD, direct sau indirect, pe șeful Academiei Române, Ioan Aurel Pop, și el clujean. Cotcaria de PR e perfectă: IAP nu îl suportă pe Dîncu, Dîncu nu îl suportă pe IAP, IAP se înțelege bine cu Ioan Rus, Rus s-a răcit cu Dîncu. Așa trebuie să vă explicați neobosita zbatere din social media românească, unde Ioan Aurel Pop apare constant promovat și shareuit de boti cu “mesajele” sale cu iz mesianic despre poporul român”, a scris în luna septembrie a anului trecut strictsecret.ro, despre Ioan Aurel Pop.

PSD ar avea nevoie în 2024 de un candidat cu ființă mesianică

Sursa citată a susținut că Vasile Dîncu este o „dezamăgire”, potrivit PSD, deoarece „nu a demonstrat că are tracțiunea mult trâmbițată de a aduna alături intelectualii de stânga ai României”.

„Aici intervine Ciolacu, președintele PSD, care întreține cu cash indirect acest gen de promovare, că nu dă de la el, dă de la banii primiți de la AEP. Îl însoțesc în demers “academicienii” Mișu Tudose și Lia Olguța Vasilescu, cei care “susțin” nevoia ca PSD să aibă în 2024 un candidat cu ființă mesianică, în persoana lui Ioan Aurel Pop, căci Vasile Dîncu este “o dezamăgire” care, zic ei, nu a demonstrat că are tracțiunea mult trambițată de a aduna alături intelectualii de stânga ai României”, a spus atunci sursa citată.