Intră în vigoare de la 1 ianuarie. Noi reguli pentru sute de mii de români din 2021
Noi reguli pentru sute de mii de români începând cu data de 1 ianuarie 2021. Ce trebuie să facă aceștia și de ce documente vor avea nevoie de acum încolo? Este oficial.
Vești noi pentru românii care călătoresc în Marea Britanie și Irlanda de Nord. Potrivit unei informări transmise de MAE, cele două state își va asuma pe deplin statutul de stat terț în relația cu statele Uniunii Europene, inclusiv cu România, începând cu 1 ianuarie. Astfel, românii care vor călătorii vor fi nevoiți să respecte noi reguli.
Conform MAE, regimul de vize și condițiile de călătorie pentru cetățenii europeni, inclusiv cei români, se vor schimba.
„Conform noilor reglementări anunțate de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, începând cu 1 ianuarie 2021, cetățenii români vor putea intra pe teritoriul Regatului Unit pentru șederi de scurtă durată (ex. în scop turistic, în vizită etc.) pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare.
Cu toate acestea, cetățenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obțină, în prealabil, o viză de intrare. Până la data de 30 septembrie 2021 inclusiv, intrarea pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se va putea realiza în baza pașaportului sau a cărții de identitate românești valabile, iar ulterior acestei date se va putea călători doar pe baza pașaportului valabil (pașaport simplu electronic, pașaport simplu temporar)”, transmite MAE.
Cum se obține viza
De asemenea, în cazul cetățenilor români care intră sub incidența Programului EU Settlement Scheme, aceștia vor putea să călătorească în Regatul Unit folosind documentele naționale de identitate până la data de 31 decembrie 2025.
În ceea ce privește viza, aceasta poate fi obținută foarte simplu, online.
„Cetățenii români care doresc să se deplaseze pe teritoriul Regatului Unit pentru o durată mai mare de șase luni (pentru activități de muncă, pentru studii etc.) au nevoie, începând cu data de 1 ianuarie 2021, de viză din partea autorităților britanice. Autoritățile britanice au prevăzut două modalități pentru obținerea vizei.
Astfel, cetățenii români posesori ai unui pașaport simplu electronic pot obține viza online, prin accesarea paginii de internet (https://www.gov.uk/browse/visas-immigration). În cadrul acestui portal, solicitanții au la dispoziție un ghid conținând procedura detaliată de obținere a vizei. Persoanele care posedă un pașaport biometric vor putea completa cererea, inclusiv confirmarea identității, utilizând o aplicație pentru telefoane inteligente (tip smartphone). MAE subliniază că solicitările pentru obținerea vizei nu se pot depune în baza cărții de identitate. Cetățenii români care nu dețin pașaport simplu electronic și aplică în baza unui pașaport simplu temporar trebuie să depună documentația personal la centrul regional pentru vize din România – Bucharest Visa Application Centre, DBH-Group Serviced office, adresa: București, sector 1, strada Buzești nr. 50-52, et.2 Business Center. Pentru depunerea documentației, este necesară programarea prealabilă online, prin accesarea paginii de internet https://pos.tlscontact.com/bbu_en”, mai arată MAE.
Cine primește viza
De menționat este faptul că autoritățile britanice au operaționalizat deja procedurile pentru primirea de solicitări de viză în următoarele scopuri: studii, activități de muncă (muncitori calificați, lucrători înalt calificați în anumite domenii/Global Talent, personal medical și asistenți), afaceri (inovare, desfășurarea de afaceri tip start-up).
În privința lucrătorilor sezonieri, MAE precizează că autoritățile britanice nu au furnizat până la acest moment date cu privire la procedurile aplicabile acestei categorii, urmând ca acestea să fie puse la dispoziție ulterior.
Pentru orice persoană care are mențiuni înscrise în cazierul judiciar, precum și cele cărora le-a fost refuzată, în trecut, intrarea pe teritoriul Regatului Unit, autoritățile britanice recomandă depunerea unei cereri pentru obținerea vizei și pentru deplasările de scurtă durată (sub 6 luni), potrivit datelor comunicate prin intermediul portalului https://www.gov.uk/browse/visas-immigration.
MAE precizează că aceste noi condiții sunt rezultatul deciziei autorităților britanice, care, de la data de 1 ianuarie 2021, vor implementa un nou sistem de imigrație bazat pe puncte (point-based immigration system – PBS).
Autoritățile britanice au pus la dispoziție mai multe pagini de internet cu privire la noul sistem de imigrație în Regatul Unit, unele inclusiv în limba română. De asemenea, în egală măsură, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor legate de viză, în autoritățile britanice au elaborat o pagină de internet care permite un ghidaj util aplicanților: https://www.gov.uk/check-uk-visa.
MAE recomandă cetățenilor români să se informeze, în prealabil, anterior efectuării unei deplasări în Regatul Unit, utilizând sursele oficiale sus-menționate și reamintește că, până la data de 31 decembrie 2020, condițiile de călătorie nu se modifică.
De menționat este faptul că noile reguli nu afectează cetățenii români acoperiți de Acordul de retragere și eligibili pentru EU Settlement Scheme.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





