Documentul a fost semnat de către Daniel Petru Funeriu, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, şi Thomas Osburg, Director Corporate Affairs Europe Intel, cu prilejul celei de a şaptea ediţii a Intel International Education Summit, desfăşurat în perioada 19-20 octombrie a.c., la Bucureşti.

Evenimentul a reunit specialişti în educaţie, profesori, cercetători şi lideri de opinie internaţionali, cu obiectivul dezbaterii comune a modului în care tehnologia poate susţine dezvoltarea de sisteme educaţionale moderne.

Protocolul de colaborare dintre Intel şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului prevede formarea online, în intervalul 2010-2013, a 60.000 de cadre didactice din învăţământul primar, gimnazial şi liceal din întreaga ţară, la următoarele discipline: design, dezvoltare şi evaluare a proiectelor didactice.

Cursurile se vor desfăşura online pe platforma Intel Teach Advanced Online, şi vor fi acreditate de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Participarea cadrelor didactice este gratuită şi necondiţionată de materia predată la şcoală.

Trainingul cadrelor didactice din România va începe imediat şi se va desfăşura în contextul unei platforme de networking socio-profesional, în cadrul căreia profesorii vor avea ocazia să împărtăşească idei şi resurse, să comunice cu alţi profesori din alte regiuni ale lumii şi să creeze resurse pentru clasă împreună.

Primul modul disponibil imediat în limba română este Intel Teach Elements – Abordări Bazate pe Proiecte, pilotat deja cu succes pe 200 de profesori pe platforma iTeach.ro, sub îndrumarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului. Acest prim modul va fi urmat de alte cinci, care vor aborda toate aspectele predării şi învăţării în secolul al XXI-lea.  

SURSA: Intel