Instant Factoring se extinde în Serbia

Instant Factoring se extinde în Serbia
Publicat de Valentina Drăgoi la 8 noiembrie 2021, 17:30

Instant Factoring, lider pe piața fintech din Europa de Sud-Est în domeniul finanțării facturilor companiilor (factoring), se extinde în Serbia. Cristian Ionescu, CEO și co-fondator al Instant Factoring a vorbit despre decizia luată de companie și despre motivul care a dus la o astfel de extindere.

Schimbarea vine în contextul în care valoarea totală a facturilor plătite până acum de companie depășește 55 mil. de euro pe piața din România, iar tendința de plată cu întârziere a facturilor restante în Serbia este în creștere.

Activ de peste trei ani pe piața din România, acest serviciu va fi de acum disponibil și pentru micii proprietari de companii și IMM-uri din Serbia, care vor avea astfel posibilitatea de a încasa în numai 24 de ore facturile neachitate prin folosirea serviciului de finanțare a facturilor dezvoltat de Instant Factoring. Valoarea maximă a facturilor care pot fi plătite prin Instant Factoring se ridică la 100.000 de euro, cu garanția că banii vor ajunge rapid în contul companiilor beneficiare.

„Ne bucurăm că putem oferi produsul nostru de finanțare a facturilor și companiilor sârbe și suntem convinși că această inovație în sectorul financiar va sprijini o mulțime de companii importante din piețele pe care activăm și pe care sectorul finanțării tradiționale le neglijează sau le respinge prin prisma modelelor clasice de risc pe care le aplică. Ne propunem să deservim 1.000 de firme mici din Serbia și intenționăm să alocăm peste 10 milioane de euro finanțare pe segmentul dinamic al afacerilor mici, în primul an de operațiuni”, a declarat Cristian Ionescu, CEO și co-fondator al Instant Factoring.

Numai în acest an, Instant Factoring a finanțat cu peste 30 de milioane de euro IMM-urile românești, care și-au transformat facturile în numerar printr-un proces foarte simplu: 3 minute sunt necesare pentru a crea un cont de client online, 1 minut durează încărcarea unei facturi, maximum 2 ore sunt necesare pentru a primi decizia de finanțare, apoi banii intră în cont în doar 24 de ore. Este suficient ca proprietarul firmei să depună o cerere și factura pe care dorește să o finanțeze prin intermediul platformei online www.instantfactoring.rs. Nu există limite privind numărul de facturi care pot face obiectul finanțării. Singura condiție este ca facturile să nu fie încă scadente. „Admirăm spiritul antreprenorial al oamenilor de afaceri sârbi și sperăm să îi putem sprijini pe mulți dintre ei să-și ducă business-ul la un nivel cu totul nou, prin accelerarea încasării facturilor”, a  mai adăugat Cristian Ionescu.

O soluție rapidă și eficientă de fluidizare a cashflow-ului

 

Avantajele serviciului oferit de Instant Factoring atât pe piața din România, cât și în Serbia, este că proprietarii de companii nu trebuie să mai aștepte luni de zile pentru a-și încasa facturile de la clienți, ceea ce va contribui la fluidizarea cashflow-ului. Totodată, serviciul se realizează digital, cu ajutorul computerului sau folosind telefonul.

„Finanțarea facturilor este procesată prin intermediul platformei online a Instant Factoring – care a câștigat în 2018 premiul pentru cea mai bună platformă digitală fintech din Sud Estul Europei. Platforma a fost dezvoltată folosind tehnologii de ultimă oră și un sistem de rating intern unic, care folosește inteligența artificială în luarea rapidă a deciziilor de finanțare. Datele și informațiile sunt colectate și procesate eficient, în timp ce algoritmul intern este îmbunătățit continuu. Așadar, achiziționăm creanțele care nu sunt restante, iar banii rambursați sunt în valoare de 100% din valoarea înscrisă pe factură, în maximum 24 de ore, minus o taxă minimă de factoring”, precizează Marija Grujovic, Managing Director Instant Factoring.

Totodată, Instant Factoring se angajează să sprijine micro și micile întreprinderi, oferindu-le finanțare ori de câte ori au nevoie, oferindu-le o soluție transparentă ce le îmbunătățește rapid situația lichidităților.

De ce este revoluționară platforma Invest Factoring

În prezent, în Serbia operează 92.257 microîntreprinderi, 11.617 companii mici și 114.721 de antreprenori autorizați. Încă de dinainte de izbucnirea crizei COVID-19, în Serbia termenul mediu de plată al facturilor era de 135 de zile, iar în prezent există o tendință de creștere a numărului de zile de întârziere.

Deși serviciul de factoring nu este nou pe piața din Serbia, întrucât marile companii au mai încercat să își încaseze creanțele mai rapid prin intermediul băncilor, din păcate răspunsul nu a fost unul pozitiv. Băncile, în calitate de furnizori ai acestui serviciu, nu au extins factoringul și către afacerile mici și micro, chiar dacă acestea reprezintă 87% din numărul total de companii active din Serbia.Din acest motiv, Instant Factoring a creat această platformă online care permite întreprinderilor mici să își mențină nivelul de lichidități și să facă în continuare afaceri fără grijă cu privire la încasarea creanțelor.

Informații articol
Publicat în: Profesioniști
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.