ING Bank a decis declanşarea procedurii de executare silită asupra firmelor grupului Flamingo după ce planurile de restructurare propuse de conducerea retailerului nu au dus la îmbunătătţirea situaţiei companiei.

“Pe parcursul acestui an, ING Bank NV Amsterdam – Sucursala Bucureşti şi echipa de conducere a Flamingo au purtat discuţii repetate privind necesitatea unor măsuri de restructurare şi regândire a modelului de business în condiţiile crizei economice”, se arată într-o declaraţie de presă a băncii olandeze.

Ca urmare a eşecului negocierilor, ING Bank a declanşat executarea silită asupra firmelor Flamingo International, Flamingo Computers, Flanco International şi Flamingo Distribution Center “în urma eşecului conducerii Flamingo de a respecta termenii înţelegerii încheiate în 4 noiembrie 2009 privind restructurarea creditului datând din 2001”.

Instituţia financiară îşi motivează decizia prin apariţia repetată a încălcărilor angajamentelor, parte a contractului de împrumut, şi deteriorarea situaţiei financiare a companiilor din grupul Flamingo.

Retailerul de electronice, electrocasnice şi IT&C Flamingo a solicitat în instanţă intrarea în insolvenţă, după ce negocierile companiei cu ING Bank au eşuat, instituţia fianciară demarând procedura de executare silită a stocurilor.

Flamingo confirmă informaţiile aflate de capital.ro, potrivit cărora mai multe magazine Flanco au fost închise în cursul aceastei dimineţi,  fiind vorba de un psibil sechestru pe stocul de marfă, în condiţiile în care retailerul a contractat un credit de la ING, care este garantat cu bunurile aflate în magazine.

DETALII

Citiţi şi: UPDATE: Flamingo intră în insolvenţă după ce ING a demarat executarea silită