Informaţie de ultimă oră pentru românii care primesc pensia de la poştaş! Când vor lua banii

Marius Budăi a declarat în emisiunea ”Prime Time News” că pensiile românilor nu vor întârzia în luna ianuarie și că a discutat cu directorul general de la Poșta Română despre acest subiect pentru a găsi o modalitate prin care oamenii să își primească banii mai repede.

Așadar, potrivit declarațiilor ministrului Muncii, românii vor primi pensia în perioada 6-15 ianuarie.

„Nu vor întârzia pensiile în ianuarie. Am discutat cu directorul general de la Poșta Română și am hotărât să facem totul astfel încât pensiile să fie achitate în ianuarie, începând cu 6 ianuarie. Azi a avut ședință directorul general de la Poșta Română cu toți directorii din subordinea sa, astfel încât, odată cu începerea anului bugetar să deschidem conturile.

Pensionarii să se aștepte la majorări, iar în intervalul 6-15 ianuarie este deschidere de an bugetar, iar pensiile vor fi plătite în intervalul stabilit cu șeful Poștei Române”, spune ministrul Muncii.

Marius Budăi, despre pensiile mici

De asemenea, ministrul Muncii a vorbit și despre taxarea pensiilor peste 4.500 de lei, dar și despre cele mici. Oficialul a anunțat că de la 1 ianuarie 2022, punctul de pensie va crește la 1.586 de lei.

„Am găsit înțelegere la Poșta Română, chiar dacă e deschidere de an bugetar.

O noutate, de anul viitor, este că cei cu pensia de 4.500 de lei trebuie să se aștepte la o taxă de 50 de lei, undeva la 10% din porțiunea care depășește pragul de 4.000 de lei.

Referitor la taxarea pensiilor mari, este, de fapt, o revenire la Codul Fiscal, pentru că a fost o excepție o anumită perioadă. Grija noastră a fost ce și cum facem cu cei cu pensiile mici.

Acum, punctul de pensie este de 1.442 lei, iar de la 1 ianuarie va crește la 1.586 de lei”, a declarat ministrul Budăi în emisiunea ”Prime Time News”, potrivit realitatea.net.

Cine încasează pensii de mii de lei?

Aproape 9.700 de persoane beneficiază în România de pensie de serviciu, după cum arată cele mai recente date pe luna decembrie ale Casei Naționale de Pensii Publice. Cea mai mare pensie depășește cu puțin suma de 20.000 de lei și este suportată în mare parte din bugetul de stat.

Numărul de beneficiari de pensii de serviciu era, în decembrie 2021, de 9.680 de persoane, cei mai mulţi, respectiv 4.452, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).