Încălcarea statului de drept în Ungaria este acum de netăgăduit
Verdictul Curţii Europene de Justiţie vizând ilegalitatea desființării universității create de George Soros îi aruncă Uniunii Europene mănușa, se arată într-un material publicat de către Financial Times.
În 2017, Fidesz, partidul majoritar al lui Viktor Orban din parlamentul ungar, a adoptat ‘lex UCE’ ca să alunge din Budapesta Universitatea Central-Europeană. Marți, cea mai înaltă instanță din Europa a respins legea, afirmând că ea încalcă legislația europeană cu privire la drepturile omului pe tema libertății academice și a autonomiei universitare, precum și legile UE cu privire la libertatea serviciilor și pe cele ale Organizației Mondiale a Comerțului, care garantează libertatea afacerilor.
Verdictul survine târziu – universitatea a fost deja silită să își strămute la Viena aproape toate cursurile – dar el este important, întrucât descurajează alte regimuri europene să declanșeze atacuri similare la adresa unor instituții libere. Demersul reprezintă totodată un moment de clarificare în aprinsele dezbateri din Europa, marcate de dilema legării fondului de redresare în valoare de €1,7 trilioane de euro de respectarea statului de drept. Acum, guvernele UE nu mai pot pretinde că legătura Ungariei cu statul de drept este neclară. Cea mai înaltă instanță a lor a declarat că demersul încalcă niște drepturi fundamentale.
Pentru guvernele din UE a sosit momentul adevărului. Ele trebuie să profite de acest moment pentru ca, în această săptămână, să stipuleze faptul că țările care încalcă în mod repetat elemente esențiale ale statului de drept, așa cum a făcut Ungaria, trebuie să revină pe drumul european. În caz contrar, niciun fel de fonduri.
Dacă statele membre ale UE nu acționează de această dată, identitatea Europei ca o comunitate bazată pe statul de drept va primi o lovitură mortală, iar declinul treptat al statelor din centrul și din estul Europei spre autoritarism s-ar putea accelera, ajungând până la un punct în care ar putea deveni ireversibil, notează Financial Times.
În cazul în care credeți că exagerez, uitați-vă la ceea ce s-a întâmplat în Ungaria începând din 2017. Din cauză că atacul lui Orban la adresa CEJ nu a fost oprit la timp, dorința lui de a controla lucrurile s-a accentuat. În 2018, cea mai respectată instituție academică, Academia de Științe, a rămas fără buget și fără autonomie. În 2019, guvernul a început să privatizeze sistemul universitar, punând la conducere oameni desemnați chiar de el. În această lună, în pofida protestelor inițiate de facultatea însăși și de studenți, la conducerea Universității de Teatru și Film a fost numit un colonel.
Și toate astea s-au petrecut într-o țară în care dezbaterile libere sunt permanent sufocate prin subjugarea sistematică a presei independente. Aproape 80% din presa ungară se află acum în mâinile unor șefi favorabili regimului.
Saga ‘lex CEU’ (legea vizând Universitatea Central-Europeană, n. red.) nu este o problemă care privește doar UE. Universitatea este acreditată în SUA și eliberează diplome americane, deși actuala Administrație a SUA și ambasadorul său de la Budapesta nu au făcut nimic pentru a opri un aliat să alunge o instituție americană. Liderii UE, deși deranjați de faptul că o universitate este scoasă din UE, au minimalizat problema, afirmând că ea aparține Statelor Unite. În realitate, UCE a fost acreditată în UE și deci rămâne o problemă a UE.
Din cauză că nici UE și nici SUA nu s-au declarat împotriva lui Orban, UCE a devenit singura universitate expulzată dintr-un stat european începând din 1930. Universitatea plătește scump acest act de vandalism: relocarea facultății, a personalului și a studenților reprezintă niște cheltuieli suplimentare de aproape 200 milioane de euro.
Grație acestui verdict, ne putem relua la Budapesta programa acestei universități înregistrate în SUA. UCE este onorată de faptul că CEJ a răzbunat lupta noastră pentru autonomie universitară și pentru statul de drept. Totuși, ar fi intolerabil ca Orban să nu fie tras la răspundere de Comisia Europeană și de Consiliul European. Liderii UE trebuie să susțină principiile pentru care au fost aleși să le apere.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





