Ilie Bolojan, despre înarmare: MApN și Ministerul Economiei vor avea o oportunitate pentru a analiza finanțările
SURSA FOTO: Facebook, Ilie Bolojan
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a făcut declarații la Bruxelles în contextul reuniunii Consiliului European. Bolojan a vorbit despre înarmare, NATO și relația strategică dintre România și Statele Unite.
Ilie Bolojan, la Bruxelles: România analizează oportunități de finanțare pentru industria de apărare
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat joi la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, unde a abordat subiecte esențiale privind înarmarea Europei și poziția României în sectorul apărării.
Ilie Bolojan a subliniat că NATO rămâne fundamentul apărării colective, iar România va continua achizițiile militare atât prin mecanismele europene, cât și prin parteneriatele strategice cu Statele Unite ale Americii.
Oportunități pentru industria de apărare a României
În cadrul ședinței Consiliului European, s-a discutat despre posibilitatea ca statele membre să realizeze achiziții comune de echipamente militare. Bolojan a precizat că Ministerul Apărării Naționale (MApN) și Ministerul Economiei vor analiza sursele de finanțare disponibile, astfel încât România să se alăture conglomeratelor europene de apărare și să acceseze fonduri pentru modernizarea industriei militare.
Oficialul a explicat că nu există o sumă fixă alocată fiecărei țări, iar fondurile vor fi distribuite pe baza proiectelor depuse de fiecare stat. România va trebui să stabilească prioritățile strategice și să identifice companiile capabile să participe la aceste proiecte.
În ceea ce privește originea echipamentelor achiziționate, președintele interimar a precizat că, deși Comisia Europeană încurajează achizițiile din interiorul Uniunii Europene, nu există interdicții pentru achiziții din afara blocului comunitar.
„În perioada următoare, atât MApN, cât și Ministerul Economiei vor avea o oportunitate pentru a analiza finanțările în așa fel încât să intrăm în conglomerate europene de apărare și pentru a accesa finanțările.
Nu există o sumă pe care o are fiecare țară la dispoziție. Fiecare va prezenta o aplicație de finanțare care depinde de ce va spune Ministerul Apărării. Vom stabili pe ce priorități vom merge. Avem peste 100 de companii private sau de stat. Acestea vor putea participa la acest tip de proiecte.
Fiecare comandă care se va executa înseamnă locuri de muncă, tehnologie și capabilități în viitor. Va trebui o mobilizare mare.
Nu există restricții de a cumpăra în anumite marje. CE cred că și-ar dori ca achizițiile să se facă din UE, dar nu există interdicții să se facă și de pe alte piețe”, a declarat Ilie Bolojan.
Respectarea parteneriatelor strategice cu SUA
Ilie Bolojan a reiterat faptul că relația strategică dintre România și Statele Unite va continua fără modificări, subliniind că toate aranjamentele militare convenite cu SUA trebuie respectate.
„Așa cum am spus, NATO rămâne fundamentul apărării colective. Consider că toate aranjamentele militare pe care România le-a făcut cu SUA trebuie respectate. Există o continuitate și nu există probleme în acest sens”, a declarat Bolojan, referindu-se la achizițiile militare realizate de România din SUA.
Reuniunea CSAT, programată pentru sfârșitul lunii martie
În cadrul conferinței de presă de la Bruxelles, Ilie Bolojan a anunțat că Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se va reuni pe 28 sau 31 martie, pentru a discuta subiecte legate de securitatea națională și apărarea militară.
„Pe 28 sau pe 31 (martie – n.r.). Vă spun că am semnat documentele exact înainte de plecare, dar este stabilită data. O să rog colegii care gestionează acest capitol să vă comunice mâine exact data şi ordinea de zi”, a precizat Bolojan.
Anterior, pe 14 martie, președintele interimar anunțase că ședința CSAT va avea loc în ultima săptămână din martie, iar pe ordinea de zi ar putea figura subiecte legate de situația privind anularea alegerilor prezidențiale.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





