"Văd din ce în ce mai mulţi oameni în diaspora care nu neapărat că vor să se întoarcă în ţară, dar care vor să ajute de unde sunt cu expertiză, cu sfaturi", a spus ministrul, prezent la Summitul Investitorilor Străini, organizat de Business Review. El a susţinut că reprezentanţii României ar trebui să fie activi pe plan internaţional, pentru a arăta că România poate avea un rol în peisajul european. Pîslaru a exemplificat prin faptul că, până acum, la Consiliile Europene, ministrul român al Muncii se întâlnea cu omologul său bulgar doar pentru a bifa că a existat o întâlnire bilaterală, vorbeau despre vreme şi atât.

"Acum suntem activi şi vedem oameni din Franţa, din Olanda, din Germania şi alte ţări care vor să aibă întâlniri bilaterale cu noi. Pentru că şi ei simt că putem să avem un rol. Suntem în situaţia ciudată în care oameni din afara ţării cred mai mult în ţara noastră decât credem noi. Ceea ce este ciudat", a mai susţinut el. Pîslaru a afirmă, în context, că România trebuie să devină ca un bun Duster, maşină produsă în ţara noastră care, deşi nu este inclusă în categoria premium, este fiabilă şi utilă şi a avut un succes extrem de mare în Europa. El a făcut astfel o comparaţie între economia ţării noastre şi statele dezvoltate din vestul Europei.

"Nu văd România transformându-se într-un Porche sau într-un Mercedes. Dacă avem un Duster bun, făcut cu încredere şi cu tehnologie bună, aceasta ar trebui să fie imaginea noastră. Am putea deveni un Mercedes peste un secol, dar haideţi să încercăm să fim un bun Duster până atunci", a arătat Pîslaru.

Ministrul a glumit, în finalul discursului, arătând că, odată cu Brexit-ul, România ar putea intra mai repede în top 10 economii europene. Anterior, în cadrul aceluiaşi eveniment, Eric Stab, preşedintele Consiliului Investitorilor Străini (FIC), declarase că economia României ar putea urca în primele 10 poziţii în topul european în următorii 20 de ani.

"Am pierdut ambiţia pe care am avut-o în perioada de aderare la UE. Putem fi a zecea economie din UE. România poate ajunge în top 10. Acum suntem pe locul 17, dar suntem a şaptea ţară ca mărime şi putem aspira la asta. Este important ca România să fie competitivă şi atractivă", a spus Stab.

El a adăugat că, pentru a atinge acest lucru, România ar trebui să aibă o creştere economică de 4,5-5% pe an în următorii 20 de ani, ceea ce, în opinia sa, poate fi atins, având în vedere că, în trecut, România a avut creşteri economice chiar şi de 8%.

"Fostul primar din Berlin spunea că Berlinul este sărac, dar este sexy. Ei bine, România nu este cea mai bogată ţară, dar poate deveni sexy. Întrebarea este cum putem ajunge acolo. Cum putem diminua diferenţele dintre percepţie şi realitate. România suferă la capitolul imagine, pentru că realitatea este mai bună. Deci trebuie să ne gândim cum putem noi toţi să contribuim la reducerea acestor diferenţe", a arătat Stab.

Un alt lucru pentru a face România mult mai atractivă este să inspiri încredere, consideră oficialul FIC.

"Am văzut că unii se opun capitalului străin sau autohton, mai ales în contextul campaniei electorale, ceea ce este un mesaj complet greşit. Investitorii străini au angajaţi români, au clienţi români, au furnizori români, plătesc taxe în România, sunt companii româneşti. Toţi investitorii străini pe care îi ştiu au un pic din România în minte şi în inimă, niciunul nu are România în buzunarele sale", a mai spus Stab. (Sursa: Agerpres)