Huawei investește în dezvoltare. 500 milioane de dolari pentru un centru în Marea Britanie

Huawei investește în dezvoltare. 500 milioane de dolari pentru un centru în Marea Britanie
Publicat de Corina Chiriac la 22 iunie 2020, 14:09

Huawei, cel mai mare producător de mondial de echipamente pentru reţele de telecomunicaţii, va investi 400 de milioane de lire sterline într-un centru de dezvoltare.

Gigantul chinez Huawei Technologies Co Ltd ar urma să obţină săptămâna aceasta în Marea Britanie autorizaţia de construcţie pentru un centru de cercetare şi dezvoltare (R&D), o investiţie de 400 de milioane de lire sterline (494,24 milioane de dolari), a anunţat publicaţia Sunday Times, transmite Reuters.

Facilitatea din Sawston, situată la 11 kilometri de Cambridge, va fi construită pentru dezvoltarea cipurilor folosite în bandă largă, informează Sunday Times.

Autorităţile locale au fost sfătuite să aprobe integral solicitarea Huawei pentru construirea centrului de cercetare şi dezvoltare, susţine publicaţia britanică.

Luna trecută, un alt ziar important, The Times, anunţa, citând surse guvernamentale, că Marea Britanie a propus Statelor Unite să formeze un club de zece ţări care ar putea dezvolta împreună propria tehnologie 5G, reducând astfel dependenţa de Huawei.

Noua rețea din Marea Britanie, construită cu ajutorul Huawei

În pofida mai multor avertismente americane, guvernul britanic a permis Huawei să construiască până la 35% din infrastructura necesară pentru desfăşurarea noii reţele în ţară.

În timp ce relaţiile cu China s-au degradat, Regatul Unit propune formarea unui club de zece democraţii cuprinzând ţările membre ale G7 – SUA, Japonia, Germania, Franţa, Marea Britanie, Italia şi Canada – plus Australia, Coreea de Sud şi India, informează The Times.

Investițiile ar putea fi centralizate

Potrivit publicaţiei, una dintre opţiuni implică centralizarea investiţiilor în cadrul unor întreprinderi de telecomunicaţii deja existente în cele zece state membre.

Comisia Europeană a lăsat la latitudinea statelor membre să decidă care este rolul pe care îl va juca Huawei în reţelele 5G, rezistând presiunilor venite din partea Washingtonului care ar fi dorit o interzicere totală a echipamentelor furnizate de firma chineză. Potrivit recomandărilor Executivului comunitar statele membre pot să restricţioneze sau să excludă furnizorii de echipamente 5G cu grad mare de risc din părţile centrale ale infrastructurilor lor de telecomunicaţii.

Informații articol
Publicat în: Economie
Despre autor
Corina Chiriac

A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.