Rata dobânzii zero pe termen scurt se pare că nu a fost o măsură suficientă. BCE şi-a dat seama că dacă nu au putut determina băncile să împrumute sau consumatorii să cheltuiască, de ce n-ar aprinde un foc de tabără și să le spună: "dacă nu veţi cheltui, va trebui să plătiţi ca să vă păstraţi banii în bancă!"

Elvețienii au considerat-o o mare idee și au procedat la fel în decembrie 2014. Ulterior, danezii și suedezii au aderat. Iar săptămâna trecută, Banca Japoniei a decis de asemenea că rata dobânzii zero nu a fost o măsură suficientă şi a trimis-o în teritoriu negativ.

Japonia nu părea să adere la faptul că, în calitate de țară, a mers încet înapoi “pe scândura” după 1989, atunci când toată lumea – în afară de noi – a crezut că o să cucerească întreaga lume. De fapt, ei au început să experimenteze relaxarea cantitativă în 1997, imediat după ce a fost atins punctul culminant al cheltuielilor. Și la începutul anului 2013 a urcat într-adevăr pe val, triplându-şi relaxarea cantitativă.

Ce are de demonstrat Japonia în tot acest context?

În cei 20 de ani, între 1996 și 2015, PIB-ul Japoniei a crescut cu un slab 0,17% în timp ce țara s-a aflat și nu s-a aflat în recesiune.

Inflația a fost în comă şi apoi a venit creșterea bruscă odată cu relaxarea cantitativă din 2013.

Japonia are cele mai mari rate de îndatorare dintre toate ţăile mari. Randamentele obligaţiunilor pe 10 ani s-au scufundat recent la 0,045%, ceea ce ajustat la inflație este de asemenea în teritoriu negativ. Iar acum japonezii au adoptat în mod oficial rate negative ale dobânzilor pe termen scurt de -0.10%.

Am înțeles. Japonia e disperată. Oficialii nu vor să stea și să privească cum țara lor continuă să se afunde în uitare. Dar cât de mult mai poate dura această politică delirantă de negare a acestei bule?

Japonia nu a putut obține un PIB mai aproape de pământ, chiar și după triplarea QE. Acest lucru dovedește că este nevoie din ce în ce mai mult de un medicament financiar pentru a crea mai puțin și tot mai puțin dintr-un nivel ridicat. Aceste rate ale dobânzii uşor negative vor obține probabil foarte puțin.

Dar în mod clar ratele dobânzilor negative devin o viitoare evoluţie în stimulii la nivel mondial. Băncile Centrale au tot încercat să salveze economia globală din următoarea criză și în mod clar sunt dispuse să facă orice.

În contextul actual, există certitudinea că Fed va fi următoarea.

A devenit destul de clar că Fed s-a devansat pe sine prin creșterea ratelor în Decembrie. Piețele au pivotat în sus și în jos ca o păpuşa de cârpă, petrolul s-a prăbuşit la cote neaşteptate, iar analiștii au început în sfârșit să prindă ideea că nu este vorba numai despre problema Chinei.

Iar acum Japonia le-a aruncat o minge de rugby. Cum poate Fed să ridice ratele în cazul în care restul lumii procedează în sens invers? Un altă majorare a ratei ar însemna doar un dolar mai puternic și mai multe probleme în cazul în care încetinirea creșterii globale lovește Statele Unite. Iar Fed își dă seama că e timpul să meargă în teritoriu negativ.

Piaţa acţiunilor în SUA, Europa și Japonia s-a dus practic spre nicăieri de la sfârșitul anului 2014. Iar acum Dow pur si simplu nu pare să se recupereze după o lună Ianuarie oribilă. Este încă posibil să vedem un alt salt. La urma urmei, piețelor financiare le place când primesc ştiri despre fisuri în sistemele băncilor centrale. Dar acest lucru arată precum începutul sfârșitului.

N-am crezut că după criza din 2008 băncile centrale vor merge atât de departe. Dar doar disperarea le poate duce în acestă situaţie. Ne îndoim însă că vor rezista în aceste condiţii prea mult timp.

Citiţi articolul original în Economy & Markets  Copyright 2016

Harry Dent pe Twitter @harrydentjr

Te-ar putea interesa și: