Sunt zile care încep cu nervi pentru mii de români care au programate zboruri de pe cel mai mare aeroport al ţării. Oamenii se plâng că pierd avioanele din cauza cozilor uriaşe de la ghişee. Cei care ajung în faţa porţilor de îmbarcare după ce acestea se închid sunt trimişi să facă plângere la aeroport şi pierd banii pe bilete. Autorităţile au promis soluţii de automatizare care ar grăbi procesul, dar acestea întârzie până vara viitoare.

O soluţie pentru înghesuiala de pe aeroportul Otopeni ar fi instalarea unor dispozitive automate unde chiar călătorii ar putea să-şi scaneze paşapoartele. Este vorba de o soluţie mult mai rapidă decât ghişee cu personal uman. Din păcate vom avea de aşteptat până când cele 6 porţi automate pentru scanarea paşapoartelor biometrice vor fi instalate aici pe aeroport.

Potrivit poliţiei de frontieră, licitaţia pentru cele 6 porţi automate de îmbarcare este în desfăşurare, iar dacă totul va decurge conform planurilor, acestea vor apărea vara viitoare. Reprezentanţii aeroportului nu au comentat situaţia cozilor, însă la începutul sezonului într-un comunicat le-au recomandat pasagerilor să se prezinte cu 3 ore înainte de îmbarcare ca să nu piardă avionul, conform ProTV.