Guvernul a dat undă verde: Apare o nouă autostradă! Licitația tocmai s-a încheiat

Guvernul a dat undă verde: Apare o nouă autostradă! Licitația tocmai s-a încheiat

Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandra Pandrea

Publicat de Iulian Luca la 11 februarie 2021, 09:00

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă tocmai a anunțat finalizarea licitației pentru proiectarea autostrăzii. Acesta a precizat că în zilele următoare urmează să fie semnat contractul cu firma de proiectare.

Licitaţia pentru proiectarea autostrăzii A3 Ploieşti-Comarnic-Braşov s-a încheiat miercuri, iar în zilele următoare, după finalizarea formalităţilor, va fi semnat contractul cu firma de proiectare, a anunţat, pe Facebook, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Acesta a menţionat că, până se va putea circula pe A3 între Ploieşti şi Braşov, există o serie de soluţii care ar urma să fie implementate cu autorităţile locale, pentru fluidizarea traficului: construirea unor pasarele pietonale acoperite, cu lifturi sau scări rulante şi modernizarea celor existente, sensuri giratorii şi pasaje la Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, o parcare nouă la Buşteni, în centru, astfel încât benzile de circulaţie să nu mai fie blocate de maşini care staţionează.

Ministrul Transporturilor: A3 Ploiești-Comarnic-Brașov – fapte, nu vorbe

„Astăzi s-a finalizat licitația pentru proiectarea autostrăzii A3 Ploiești-Comarnic-Brașov. Urmează în zilele următoare, după finalizarea formalităților, semnarea contractului cu firma de proiectare. Ne așteptăm – și am pus asta foarte clar în vedere proiectantului – ca din acest contract să obținem:

1) O documentație tehnică de calitate, cu studii de teren (geologice, topografice, hidrologice, etc) făcute temeinic.

2) Soluții tehnice moderne, demne de anul 2021. Cu tuneluri la Bușteni și la Sinaia, nu cu traseu “la zi”, prin mijlocul stațiunilor.

3) Livrarea documentației pe sectoarele critice pe un calendar accelerat.

Ploiești-Brașov este o autostradă cu mult întârziată, iar lipsa ei duce la aglomerația infernală de pe Valea Prahovei.

Până vom putea circula pe A3 între Ploiești și Brașov, există o serie de soluții pe care vrem să le implementăm împreună cu autoritățile locale, pentru fluidizarea traficului: construirea unor pasarele pietonale acoperite, cu lifturi sau scări rulante și modernizarea celor existente; sensuri giratorii și pasaje la Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal; o parcare nouă la Bușteni, în centru, astfel încât benzile de circulație să nu mai fie blocate de mașini care staționează”, a transmis ministrul Transporturilor.

Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandra Pandrea

Informații articol
Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.