Pentru această operă au licitat cinci persoane: la început, din sală au răspuns două palete de licitaţie, la care s-au mai adăugat pe parcurs alte trei, care au parcurs alert 24 de paşi de strigare. Pictura, estimată inițial la 150.000 – 200.000 de euro, adevenit devenit cea mai scumpă lucrare de artă vândută în România şi cea de-a treia lucrare care depăşeşte, în acest an, pragul psihologic de 200.000 de euro.
Conform informațiilor furnizate de reprezentanții Artmark, clasamentul celor mai importante vânzări de artă din ţară este dominat de Nicolae Grigorescu, care ocupă primele patru poziţii. Cumpărătorul, care a licitat printr-un reprezentant aflat în sală, este un investitor român cu interese recente dar consistente în bursa pieţei de artă, care doreşte să rămână anonim.
Opera „Culegătorii de cartofi” de Camil Ressu, a fost adjudecată pentru suma de 18.000 de euro, limita maximă a intervalului estimativ, după ce a fost disputată de patru participanţi, toţi prin telefon. De asemenea, „Sf. Ecaterina” de Nicolae Vermont (estimată la 2.200 – 3.300 euro), unul dintre cel mai intens licitate loturi, a fost adjudecat cu 11.000 de euro.
Încă o vânzare semnificativă a fost cea a picturii „Crini imperiali” de Nicolae Tonitza, pentru care ciocanul de licitaţie a căzut la valoarea de 30.000 de euro, la mijlocul intervalului estimat (25.000 – 35.000). Şi „Doamna cu voal” de Nicolae Tonitza (estimare inițială 8.000 – 15.000 euro) a reuşit o vânzare consistentă, fiind adjudecată la suma de 15.500 €.
Opera „Prinţesa”, cea mai mare lucrare de artă scoasă vreodată în licitaţie în lume, a fost adjudecată pentru 35.000 de euro. Lucrarea reprezintă o locomotivă desenată în mărime naturală, care măsoară 4,5 metri înălţime şi 20 de metri lungime, realizată de către Alexandru Bunescu (n. 1988). Opera fusese estimată la 50.000 – 60.000 de euro.