‘Dacă vor exista oportunităţi pentru noi să ne unim cu o companie mamă mai mare, tranzacţie în urma căreia GoPro va deveni chiar mai mare, vom lua în considerare’, a afirmat şeful GoPro, Nicholas Woodman, pentru CNBC. 

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că GoPro a angajat JP Morgan Chase pentru a explora o vânzare, dar Nicholas Woodman a dezminţit informaţia. 

Ca parte a măsurilor de restructurare şi reducere a cheltuielilor, pachetul salarial al directorului general va fi redus la suma simbolică de un dolar.

În trimestrul patru din 2017, veniturile GoPro au scăzut cu aproape 40%, la 340 de milioane de dolari, comparativ cu perioada similară din 2016. Firma a raportat pierderi în 2015 şi în 2016.

Luni, acţiunile GoPro au scăzut cu aproape 25%, dar, ulterior, au început să se redreseze după anunţarea posibilităţii vânzării companiei.

GoPro a anunţat luni un nou set de măsuri de restructurare, printre care eliminarea a peste 250 de locuri de muncă, echivalentul a 20% din efectivele sale, precum şi ieşirea de pe piaţa dronelor.

Într-un comunicat de presă, GoPro a avertizat că performanţele sale în trimestrul patru 2017, care cuprinde sezonul crucial al sărbătorilor de sfârşit de an, au fost semnificativ sub estimările anterioare. În prezent, compania mizează pe venituri de 340 de milioane de dolari, comparativ cu estimările anterioare de 470 de milioane de dolari, din cauza scăderii preţurilor pentru diferitele aparate pe care le comercializează, precum camerele Hero6 Black, Hero5 Black, Hero5 Session şi drona Karma.

În aceste condiţii, GoPro a informat că îşi va restructura forţa de muncă până la mai puţin de 1.000 de salariaţi, de la 1.254 de angajaţi în prezent. Aceste restructurări ar urma să se traducă prin cheltuieli cuprinse între 23 şi 33 de milioane de dolari, din care o mare parte o vor reprezenta indemnizaţiile de concediere.

 

De asemenea, GoPro a informat că intenţionează să iasă de pe piaţa dronelor după ce actualul stoc de drone Karma se va epuiza. Cu toate acestea, compania va continua să asigure servicii post-vânzare.

GoPro a anunţat deja în luna martie 2017 că va elimina 270 de locuri de muncă pentru a-şi reduce costurile de exploatare, după alte două valuri de concedieri în 2016, în cadrul unui plan de economii care a inclus de asemenea renunţarea la activităţile din media, mai ales producţia originală de conţinut video.

GoPro a deschis la 1 martie 2017 un birou în Bucureşti, care se va concentra pe inginerie software, inclusiv pe dezvoltarea platformelor sale web şi comerţ electronic. Prin această extindere a operaţiunilor în România, compania îşi propune să creeze până la o sută de locuri de muncă în Bucureşti în 2017. AGERPRES