„Am spus zero, adică am vrut să simbolizez domnule că nu se vinde marfa. Dar, până la urmă, că spuneaţi în ce să investeşti. Eu ştiu de la tata, mi-a rămas mie aşa: domnule, nu banul e ban, marfa este ban. Bine, nu poţi să rămâi nici lefter, fără niciun ban. Dar până la urmă tot marfa este ban. Pentru că numai dacă vine sfârşitul lumii nu mai este marfa ban. Nu banul e ban, marfa este ban”, a răspuns Becali la întrebarea moderatorului mirat că averea menționată s-a topit în doar câțiva ani.
Chestionat și în legătură cu investițiile pe care le face în acest moment, George Becali a declarat că „dacă ai bani puţini îi ţii, nu îi mai bagi în nimic. Dacă ai bani mulţi îi bagi. În ce să îi bagi? În ceva care… eu tot timpul am spus aşa: cumpăr paharul ăsta, eu vreau paharul să rămână pahar şi tot timpul să îmi dea câte o picătură de apă. Adică să îmi dea un mic profit şi valoarea să rămână valoare. Asta este important. Cum fac evreii. Evreii în ce bagă banii? În afaceri imobiliare. De ce? Acum sunt jos imobilele, nu? Le cumpăr dacă am bani mulţi, le cumpăr la bani puţini. Cât era chiria? 1.000 (n.n. – euro) un apartament, acum e cu 100. Băi, iau 100, nu dau, nu îl vând. Nu îl închiriez cu 1.000, dar îl închiriez cu 100. Îmi rămâne imobilul şi iau şi eu 100. Sau în societăţi de energie, că în societăţile de energie… dacă cad societăţile de energie înseamnă că iar vine sfârşitul lumii. Că e nevoie de energie, nu?”
De asemenea, milionarul român, prezent în Top 300 Capital, ediția 2010, cu o avere estimată la 400 – 500 milioane de euro, consideră că românii nu știu să prețuiască munca. „Eu manevrez zilnic… nu zilnic, dar sunt zile în care manevrez de ordinul la milioane de euro. Şi la ora asta, când este criză. În curtea mea am trei-patru oameni în afară de paznici și trei-patru care stau şi lucrează. Şi am o oaie care de vreo lună de zile mergea şchioapă. Şi de ce vorbeam de milioane de euro? O oaie ştiţi cât costă? Oaia costă 200 de euro, iar pentru mine 200 de euro e o nimic toată. Am crescut-o vreo doi-trei ani, am luat-o de prăsilă. Şi îmi părea rău de ea. Şi am luat azi dimineaţă cuţitul. Ia dă mă să văd, cum de nu are nimic la picior, de e şchioapă? Eu să o tai, dar ia stai puţin să o verific. Eu, stăpânul. (…) Am curăţat-o, am băgat-o în formol. Aşa făceam pe vremuri. Am băgat-o în formol şi am reparat oaia. Deci eu care manevrez milioane de euro. Pentru mine a contat oaia aia de 150 de euro mai mult decât dacă făceam o tranzacţie de un milion”.
În „traducerea” unuia dintre moderatorii emisiunii la care era invitat Gigi Becali asta înseamnă că „nu contează cât de bogat eşti, nu contează cât de învăţat eşti, contează să te ocupi şi de lucrurile mici, chiar dacă ţi se par că sunt neimportante. Chiar dacă eşti la Guvern, dacă ţi se pare că e un lucru mic şi ştii să te ocupi de el, ocupă-te de el”.