Ministrul Finanţelor spune că statul nu mai poate funcţiona cu cheltuieli atât de mari şi a arătat că, potrivit proiectului de buget, anul viitor 10% dintre bugetari vor pleca acasă, pentru a se face o economie de 0,66% din PIB. Pogea a spus că bugetarii au fost privilegiaţii crizei, pentru că şi-au păstrat, până acum, locurile de muncă

În primele opt luni ale acestui an au fost concediate circa 8.000 de persoane din sectorul bugetar, la care se vor adauga alte câteva mii de concedieri, din restructurarea agenţiilor guvernamentale şi a aparatelor de lucru ale demnitarilor iar la anul vor fi daţi afară 10% din bugetari, potrivit ministrului Finanţelor, Gheorghe Pogea.

“Cheltuielile statului, nepermis de mari”

“România nu-şi mai poate permite să continue fără să treacă în mod efectiv la reforme structurale. Cheltuielile de funcţionare ale statului sunt nepermis de mari. Salariile din sectorul public, care nu mai au nici o corelare cu ceea ce se întîmplă în mediul privat, reprezintă 31% din veniturile şi taxele plătite de români. Media UE este 23%. Este vorba de un milliard de euro pe lună. Dacă nu se vor lua măsuri de reformă, lucrurile nu vor putea continua” a declarat Pogea marţi seară, la Realitatea TV.

“Personalul din sectorul public a fost privilegiat”

“Anul viitor discutăm de o reducere a cheltuielilor de personal echivalentă cu 0,66% din PIB” a spus ministrul, lucru care, conform propriilor calcule, înseamnă concedierea a 10% din totalul personalului bugetar. În România muncesc la stat circa 1,38 milioane de oameni ceea ce înseamnă că, potrivit datelor din proiectul de buget pe 2010 prezentate de Pogea, mai mult de 130.000 de oameni îşi vor pierde locurile de muncă de la stat.

“Mi-aş permite să spun că personalul din sectorul public a fost previlegiat. Nu a avut de suferit de pe urma crizei, prin pierderea masivă a locurilor de muncă, aşa cum s-a întâmplat în sectorul privat” a spus Pogea.

Totuşi, în ciuda preconizatelor concedieri masive de persdonal bugetar, oficialii estimează pentru anul viitor o rată a şomajului de doar 6-6,5%, una dintre cele mai reduse din Uniunea Europeană, adică doar 550.000-600.000 de şomeri.

TVA creşte dacă deficitul bugetar ajunge la 6%

Ministrul Finanţelor a reiterat ideea creşterii taxei pe valoarea adăugată, dar a precizat că majorarea ar putea avea lor în timpul anului viitor dacă diferenţa dintre cheltuielile şi veniturile statului va depăşi 5,9% din PIB. “Vreau să fiu foarte clar şi riguros. Bugetul de stat pentru anul 2010 nu are în vedere vreo majorare a unei taxe principale, dar dacă deficitul în timpul execuţiei va depăşi 5,9% din PIB şi va scoate Romania din perspectivele încadrării în angajamentele pactului de creştere şi sustenabilitate, nu este exclusă  majorarea unei taxe. Nu vom majora impozitul pe venit şi pe profit, pentru că această cotă unică are avantajul ei pentru mediul de afaceri, nu excludem să majorăm TVA-ul” a spus ministrul.

“România are cele mai scăzute venituri publice din UE ca raport în PIB. Avem 31% din PIB iar cheltuielile se duc la 38%” a conchis Pogea.