Germania uimește toată Europa. Cea mai puternică țară din UE a ajuns la dezastru
Germania uimește întreaga Europă. În ciuda eforturilor depuse de autorități, una dintre cele mai puternice țări din Uniunea Europeană a ajuns aproape de dezastru. Este revoltător ce s-a întâmplat.
Potrivit AFP, la finalul acestei săptămâni, Germania a atins pragul de 1 milion de cazuri de coronavirus. Noile cifre vin după ce, țara a fost considerată pentru o bună perioadă de timp un exemplu pentru modul în care gestionat epidemia, scrie Agerpres.
Astfel, conform datleor, bilanțul epidemiei de coronavirus a ajuns vineri dimineaţă la 1.006.394 de cazuri în Germania (cu 22.806 noi cazuri în ultimele 24 de ore) şi 15.586 decese (dintre care 426 în ultima zi). Această evoluție va determina ţara să prelungească restricţiile până la începutul lui ianuarie, printre care închiderea barurilor şi a restaurantelor şi limitarea numărului de participanţi la reuniunile private.
„Trebuie să facem eforturi în continuare, numărul de noi cazuri zilnice încă se situează la un nivel extrem de ridicat”, a declarat miercuri seară cancelarul german Angela Merkel, după peste şapte ore de discuţii cu liderii celor 16 landuri ale ţării.
Ce restricții a anunțat Germania
De menționat este faptul că era un lucru destul de clar ca Berlinul să-i solicite Uniunii Europene interzicerea până la 10 ianuarie a sejururilor în staţiunile pentru sporturi de iarnă, locuri propice propagării noului coronavirus.
Germania a fost considerată un exemplu pentru alte țări europene în timpul primului val de coronavirus și lăudată pentru sistemul de sănătate, considerat printre cele mai bune din lume
În ceea ce privește evoluția pandemiei la nivel mondial, încă de la debut au fost consemnate oficial peste 60 milioane de cazuri de COVID-19 şi aproximativ 1,4 milioane de persoane au decedat din cauza acestei boli.
În Franţa, situaţia pare să se amelioreze uşor. Dacă tendinţa se confirmă, carantina se va încheia la 15 decembrie şi ar putea fi înlocuită de o interdicţie pe timpul nopţii, cu excepţii pentru 24 şi 31 decembrie.
Micile afaceri se vor putea redeschide de sâmbătă, iar deplasările vor fi permise pe o rază de 20 km şi pentru o durată maximă de trei ore. În schimb, barurile, restaurantele şi sălile de sport vor rămâne închise, cel puţin până la 20 ianuarie.
Pandemia în Statele Unite
Nici în Statele Unite lucrurile nu arată foarte bine. La rândul lor, SUA au sărbătorit joi Ziua Recunoştinţei într-o atmosferă marcată de contraste, înainte cu o zi de Black Friday. Celebra paradă a baloanelor gigant, ce reuneşte de obicei milioane de persoane pe străzile din New York, s-a desfăşurat fără public. Parada a fost difuzată online, o mare parte a animaţiei fiind filmată în avans.
Preşedintele ales Joe Biden a lansat către conaţionali un apel la „sacrificiu”, cerându-le să evite deplasările. În schimb, preşedintele în exerciţiu Donald Trump i-a încurajat miercuri pe „toţi americanii să se reunească, acasă sau în lăcaşurile de cult”.
În acest context, aproape şapte milioane de persoane au călătorit cu avionul în SUA în ultimele şapte zile, potrivit datelor TSA, agenţia federală americană însărcinată cu securitatea în aeroporturi, în creştere cu 22% faţă de săptămâna precedentă. Potrivit celei mai recente estimări a Centrului pentru prevenirea şi controlul bolilor din SUA (USCDC), numărul deceselor cauzate de COVID-19 ar putea atinge 321.000 până la 19 decembrie.
Și Rusia a înregistrat joi un nou record al numărului de contaminări şi decese cotidiene cauzate de COVID-19, iar în aceeaşi zi Coreea de Sud a consemnat numărul cel mai ridicat de noi cazuri zilnice începând din martie.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





