Germania este încrezătoare în acordul post Brexit dintre UE și Marea Britanie

Germania este încrezătoare în acordul post Brexit dintre UE și Marea Britanie

Sursă: INQUAM Photos, Melinda Nagy

Publicat de Valentina Drăgoi la 9 decembrie 2020, 14:13
Din cuprinsul articolului

Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană încă de la începutul acestui an, însă nici până în prezent, cele două mari puteri ale lumii nu au ajuns la un acord. În ciuda acestui lucru, Germania este încrezătoare.

Cancelarul Germaniei, Angela Markel a declarat miercuri că Uniunea Europeană şi Regatul Unit încă pot să ajungă la un acord asupra viitoarelor relaţii comerciale, dar ţările membre rămase în blocul comunitar sunt pregătite pentru absenţa unui acord dacă este necesar, scrie Reuters, citată de agerpers.

În același timp, Merkel a ținut să le transmită parlamentarilor germani, cu o zi înainte de Consiliul European, că marea problemă în discuţiile cu britanicii este reprezentată de regulile care să împiedice Regatul Unit să încalce standardele UE în domenii precum forţa de muncă sau mediul.

Berlinul are deplină încredere în Comisia Europeană pentru continuarea negocierilor, a adăugat şefa executivului german înaintea discuţiilor dintre premierul britanic Boris Johnson şi şefa executivului UE, Ursula von der Leyen, ce vor avea loc miercuri seară la Bruxelles.

”Încă există şansa unui acord… Continuăm să lucrăm în acest sens, dar suntem pregătiţi şi pentru condiţii pe care nu le putem accepta. Un lucru este clar: trebuie să fie păstrată integritatea pieţei interne”, a spus Angela Merkel în Bundestag.

Nimeni nu vrea să facă concesii

De menționat este faptul că, după ce Regatul Unit a părăsit Uniunea Europeană la 31 ianuarie acest an, fiecare parte i-a cerut celeilalte să facă concesii pentru a putea ajunge la un acord asupra viitoarelor relaţii comerciale înainte de încheierea perioadei de tranziţie la finalul lui decembrie 2020.

În prezent, Regatul Unit se află într-o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie, timp în care va continua să aplice regulile europene. Bruxellesul şi Londra profită de acest lucru pentru a negocia un acord privind viitoarea lor relaţie, în special legătura comercială, cu speranţa că ar putea intra în vigoare la 1 ianuarie 2021.

În cazul absenţei unui asemenea acord, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Sursă foto: Inquam Photos / Melinda Nagy

Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.