Comisia Europeană își dorește soluţionarea disputelor comerciale dintre UE și SUA

Comisia Europeană își dorește soluţionarea disputelor comerciale dintre UE și SUA
Publicat de Valentina Drăgoi la 2 decembrie 2020, 19:29
Din cuprinsul articolului

Statele Unite au un nou președinte, iar acest lucru ar putea duce la diminuarea disputelor comerciale dintre Uniunea Europeană și SUA. Comisia Europeană se declară optimistă.

Comisia Europeană a consemnat într-un document ce schiţează viziunea sa asupra relaţiilor cu SUA, că Uniunea Europeană şi SUA trebuie să-şi rezolve disputele comerciale, după ce preşedintele ales Joe Biden îşi va prelua funcţia, în cadrul unei ”noi agende transatlantice”, informează Reuters, citată de agerpers.

Mai exact, se pare că după patru ani de administraţie a preşedintelui Donald Trump care, prin agenda sa de ‘America First’ (America Întâi), a impus taxe vamale Uniunii Europene, blocul comunitar va urmări de acum înainte o colaborare strânsă cu administraţia Biden în aproape toate chestiunile.

Comisia Europeană mai precizează că SUA şi UE ”trebuie să coopereze îndeaproape în vederea soluţionării disputelor comerciale bilaterale”.

Totuşi, documentul de 12 pagini prezentat de şeful diplomaţiei europene Josep Borrell nu menţionează cum s-ar putea proceda concret în acest sens, altfel decât făcând apel la ”valorile comune ale demnităţii umane, drepturilor individuale şi principiilor democratice”.

UE are speranțe mari

”Preferăm un acord amical între noi şi să nu fie nevoie să ne adresăm Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), cum se procedează în caz de dezacord”, a spus Borrell la o conferinţă de presă. El a amintit astfel de disputa privind taxele vamale impuse de SUA pe oţelul şi aluminiul importate din UE, asupra căreia se aşteaptă o decizie a OMC, şeful diplomaţiei europene menţionând că UE ar prefera să ajungă la o înţelegere cu Washingtonul înainte să vină această decizie.

La fel ca în cazul NATO, UE speră să poată organiza un summit împreună cu Biden anul viitor. Liderii europeni vor discuta pe 10 decembrie despre abordarea relaţiilor cu SUA.

Atât SUA cât şi UE şi-au impus reciproc taxe vamale în urma unei dispute privind subvenţiile pe fiecare le-au acordat sectorului aeronautic propriu, respectiv subvenţiile pentru Boeing şi Airbus. Mai mult, Washingtonul a ameninţat cu noi taxe vamale dacă UE îşi va pune în practică intenţiile de a impozita giganţii internetului.

De menționat e faptul că cele două părţi au de asemenea viziuni diferite asupra rolului OMC şi mecanismului acestei organizaţii pentru soluţionarea disputelor, pe care Washingtonul l-a paralizat prin blocarea numirii judecătorilor.

În propunerile din documentul menţionat, Comisia Europeană consideră că un prim pas în relaţiile cu noua administraţie americană ar fi ca UE şi SUA să finalizeze numirea unui nou director general al OMC şi să restabilească funcţia mecanismului de soluţionare a diferendelor prin reformarea organismului de apel.

Pe de altă parte, în opinia executivului comunitar UE şi SUA trebuie să iniţieze un ”dialog transatlantic” despre influenţa marilor companii din sectorul tehnologiilor pentru a stabili modalităţi de taxare a acestora şi a soluţiona ”distorsionările pieţei”.

Printre alte teme de discuţie cu SUA mai sunt menţionate în documentul prezentat reţelele mobile de a cincea generaţie, inteligenţa artificială, fluxurile de date sau cooperarea privind standardele şi reglementarea.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.