De prea multe ori, asistăm astăzi la utilizarea unor criterii arbitrare pentru cucerirea puterii.

Un sistem meritocratic poate deveni o alegere credibilă în măsura în care permite evitarea discriminărilor de religie, rasă, sex, sau relații sociale. Putem vorbi de oportunități meritocratice care ar putea să intre în coliziune cu discriminarea formală și arbitrară. Meritocrația ar putea să încurajeze obținerea bunurilor și a serviciilor în raport cu meritele individuale.

Astfel, inclusiv ocuparea posturilor ar putea să se facă în raport cu meritele individuale.

Arbitrariul ar disparea în procesele de recrutare și selecție a personalului. Educația ar cultiva meritele în raport cu competențele și eforturile individuale.

Pe de altă parte, și în meritocrație, există riscul ca oportunitățile să nu fie distribuite în mod egal.

Un rol important în definirea principiilor meritocrației îl are modul în care este obținută proprietatea dar și modul în care este condusă societatea. Puterea poate să seducă iar de la bune intenții la perpetuarea puterii nu este decât un pas. Dacă facem o analiză a persoanelor care au schimbat sistemele sociale constatăm că acestea au avut resorturi interne nebănuite, calități deosebite dar și contexte provocatoare. Părăsirea clasei sociale poate să fie însoțită de negarea originii pentru că schimbările de statut pot să creeze inclusiv mutații de ordin moral. Găsirea unei „lumi noi” poate însemna părăsirea propriului sistem de valori și înlocuirea acestuia cu un sistem care poate însemna moștenirea tuturor avantajelor de către urmași, inițial câștigate prin merite personale. Dorința de a trăi un alt tip de viață poate conduce la dorința de a trăi în altă lume. Este evident că modelele parentale joacă un rol important în modelarea fiecărui individ. Un copil nu este produsul doar al meritelor familiei lui, al materialului genetic, el reprezintă și meritele societății, ale contextelor în care evoluează. Copiii care se nasc în condiții precare doresc, atunci când înțeleg sensurile ascunse ale vieții, să acumuleze informație, să se educe și să participe plenar la luarea deciziilor.

De multe ori, căutăm să transformăm nereușitele noastre în reușitele urmașilor noștri.

Tocmai de aceea, există riscul de a încerca să propulsăm pe orbitele sociale mediocritățile numai pentru faptul că sunt rudele noastre.

De fapt, există în fiecare dintre noi o dorință de revanșă socială care nu se datoreză neapărat unei admirații pentru reușitele altora. Condițiile materiale, economice și sociale trebuie reunite pentru a defini contexte sociale favorabile. În definirea meritelor trebuie să vorbim de calitățile morale și intelectuale ale celui care aspiră la o poziție socială și profesională. Problema apare în momentul în care aspirantul uită că în selecția merituoșilor nu există, decât întâmplător, grade de rudenie. Meritocrația nu funcționează pe grade de rudenie ci, pe competențe ridicate la rangul de lege.

Este de notorietate că principiile democrației intră în coliziune cu principiile meritocrației. Există tentația ca într-o democrație să oferim tuturor un loc „sub soare” pe când în meritocrație există riscul de a alege și a exclude oameni. Cei care au succes obțin totul iar ceilalți nu mai obțin nimic. Într-o democrație încercăm să oferim tuturor sanse egale dar există riscul să încurajăm mediocritatea și oportunismul. Inventarea viitorului nu semnifică neapărat crearea mai multor clase sociale dar nici perpetuarea mediocrității. Dispariția barierelor dintre clase este un deziderat dar, nu poate conduce obligatoriu la performanță socială.

Pozițiile care definesc puterea socială și economică sunt ocupate preponderent de oameni bogați conducând la inegalități între mediile sociale. Sunt foarte multe persoane care se confruntă cu dezamăgiri profunde în legătură cu accesul la resurse dar și la educație. Recunoașterea valorii individuale dar și redistribuirea echitabilă a veniturilor reprezintă ținte ale multor categorii sociale.

Accesul nediscriminatoriu la informații de valoare reprezintă nu numai un deziderat dar și o necesitate.

Astfel, indivizii cu calități excepționale pot să se educe și să participe cu drepturi depline la conducerea societății.

Acest balans permanent între democrație și meritocrație reprezintă de fapt căutările omenirii pentru găsirea unor căi de dezvoltare echilibrată a societății.

Nu există o soluție miraculoasă de evoluție a societății dar, pe de altă parte, perpetuarea mediocrității demotivează profund indivizii cu calități deosebite.

Revoluția în domeniul tehnologiilor de vârf este în egală măsură șansă dar și neșansă pentru că oferă posibilitatea tuturor de a accesa informație de valoare dar, în același timp, crează riscuri legate de controlul excesiv al societății de către grupuri sociale care nu au nici un merit. Singurul lor atuu este că au controlul asupra instituțiilor publice, asupra resurselor și, nu în ultimul rând, asupra legislației.

Din păcate, există un decalaj enorm între declarațiile de bune intenții și materializarea acestora.

De foarte multe ori, nu există voință politică pentru punerea în practică a unor măsuri care să încurajeze potențialele umane de mare valoare pentru că acestea ar elimina din jocurile publice mediocritățile care sunt, în prezent, decidenți importanți.

Trăim într-o epocă a ipocriziilor în care aparențele sunt mai importante decât realitățile iar lipsa de educație devine o virtute pentru că needucații reprezintă o masă de manevră extrem de utilă pentru cei care controlează sistemele.

Mediile virtuale pot creea handicapuri enorme pentru că resursele sunt sub controlul “unor inițiați” care dictează regulile jocului economic.

Pornind de la aceste constatări, este evident că meritocrația, cu toate limitele ei, devine o necesitate în identificarea, pregătirea și poziționarea în posturi de conducere a celor mai merituoși membri ai societății.