Autoritatea Competentă de Reglementare a Operaţiunilor Petroliere Offshore (ACROPO) a transmis companiei Lukoil Overseas acceptul pentru începerea operaţiunilor petroliere de foraj în perimetrul Trident din apele româneşti ale Mării Negre, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2016 privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore, cu modificările şi completările ulterioare, în urma evaluării documentaţiei privind proiectul de săpare a sondei de explorare Trinity 1X, perimetrul EX-30 Trident, ACROPO a transmis către Lukoil Overseas Atash. B.V. acceptul său pentru începerea operaţiunilor de foraj. Este primul proiect pe care l-am evaluat pe zona offshore de deep waters (ape de mare adâncime – n.r.), o adevărată provocare pentru specialiştii ACROPO. Aşteptăm cu interes următorul proiect. Succes Operatorului! Stay SAFE!”, au scris reprezentanţii ACROPO.

Petrimetrul Trident este explorat de Lukoil şi Romgaz, iar primele date au relevat resurse de gaze estimate la 30 de miliarde de metri cubi.

Instalaţia de foraj Scarabeo 9, închiriată de Grup Servicii Petroliere (GSP), a plecat sâmbăta trecută din dană pentru a începe forajul în perimetrul Trident pe 4-5 noiembrie.

 

rbt

„Instalaţia de foraj Scarabeo 9 va opera de acum înainte în perimetrul Trident, explorat de Lukoil şi Romgaz, în coparticipare, cu ajutorul colegilor de la Grup Servicii Petroliere şi Saipem, care asigură partea de operare şi celelalte servicii. Este un mare succes din punctul meu de vedere, care, sperăm din tot sufletul, precede alte şi alte realizări importante în ceea ce priveşte explorarea în Marea Neagră. Resursa estimată este undeva la peste 30 miliarde mc. Estimarea vine după toate calculele, aici vorbim de seismică, de interpretarea datelor, de forare, de toate celelalte”, a declarat, vineri, directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru.

Gabriel Comănescu, CEO şi preşedinte al Grup Servicii Petroliere (GSP), a precizat că în perimetrul 30 (Trident ) aceasta va fi a doua sondă, după cea din 2014.

„În perimetrul 30 aceasta este a doua sondă, numai că se face cercetare pe un nou lead. Perimetrul 30 a fost descoperit la prima campanie din 2014. Prima sondă a fost forată de GSP – Transocean. Acum urmează tot o sondă de explorare. Se cercetează al doilea lead. Dacă şi acesta dovedeşte rezervă urmează faza 2, pentru sondele de conturare. În minimum 6 luni, maximum 12 luni se ia decizia pentru faza 2, faza următoare. (…) Costurile pentru această etapă depăşesc 100 milioane de dolari. Nava pleacă azi spre poziţionare în mare. În jur de 4-5 noiembrie începe forajul. Durata este de 61 de zile fermă, urmând o perioadă de testare. Dacă intră în strat şi stratul este ceea ce caută, urmează perioada de testare de 30 de zile. Discutăm de 61 de zile până la 90 de zile”, a explicat Comănescu.

El a subliniat că GSP efectuează această operaţiune cu Saipem, deoarece există o colaborare mai largă, cu tot grupul, şi pentru că aceasta a fost platforma disponibilă ce a putut fi adusă la momentul oportun.

„Platforma era în Cipru şi a fost liberă de contract. (…) Are experienţă de anul trecut, când a intrat în Marea Neagră, a săpat o sondă pentru ENI în Rusia. Sistemul este făcut special pentru a intra şi ieşi din Marea Neagră”, a mai spus şeful GSP, în opinia căruia, optimist vorbind, se va ajunge la un zăcământ la fel de mare ca Neptun Deep.

Întrebat când ar putea intra primele gaze offshore în reţea, Comănescu a răspuns că în 2021 vor intra cele de la Black Sea Oil Gas şi în patru-cinci ani şi cele de la Lukoil Romgaz şi Neptun Deep, perimetru operat de OMV Petrom şi Exxon.

„Primul care intră cert este BSOG, în 2021, în martie. Şi Lukoil, estimarea mea, dacă se găseşte ceva acum, este best case 4 ani, worst case 5 ani. Cam acelaşi timp în care mă aştept şi Neptun Deep să fie. Din păcate s-a pierdut ţinta 2024…s-a pierdut un an. Atât cum îi cunosc eu, Lukoil şi cu Romgaz împreună, dacă vor găsi ceva semnificativ sunt foarte agresivi, adică vor dezvolta mult mai repede decât vă aşteptaţi. Nu-i primul contract pe care îl are GSP cu Lukoil şi îi cunosc foarte bine. Când au mirosit zăcământul nu stau pe gânduri şi iau o decizie foarte rapidă comparativ cu alte companii”, a mai afirmat Gabriel Comănescu.

El a menţionat că GSP asigură în acest caz managementul sondei, practic toate contractele fiind strânse într-un pachet, pe care Grup Servicii Petroliere le coordonează, respectiv contract de foraj, contract de servicii, de logistică permise.

Lucrările sunt gestionate de GSP, dar efectuate de platforma Scarabeo 9 a companiei italiene Saipem, parte a grupului Eni. Forajul va fi efectuatela circa 200 de kilometri de ţărm, la o adâncime a apei de 1.000 de metri şi la 2.000 de metri sub nivelul mării.

„Noi deja avem o sondă forată în acest perimetru care ne-a identificat un potenţial rezervor de gaz de 32 de miliarde de metri cubi (consumul României pe un an de zile este de circa 10 miliarde de metri cubi – n.red.). Facem un nou foraj şi credem că avem şanse mai mari de 50% de o descoperire”, a precizat la rândul său, Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz.

Costurile pentru această nouă sondă sunt estimate la 100 de milioane de dolari.

„Lukoil şi Romgaz s-au dovedit până acum a fi destul de agresivi. Dacă simt miros de gaz, nu vor sta pe gânduri să meargă mai departe”, a mai spus Comănescu. El a mai spus că marea noutate pentru firma pe care o conduce este faptul că pentru prima dată GSP gestionează un proiect de foraj offshore de mare adâncime.