Fratele lui Florin Salam este în stare gravă în spital. A fost confirmat cu coronavirus
Florin Salam primește o lovitură dură. Fratele său a ajuns la terapie intensivă după ce a fost confirmat cu coronavirus. Anterior, manelistul a fost la priveghiul lui Emi Pian unde nu a purtat masca de protecție.
Neluțu, fratele lui Florin Salam, a fost testat pentru coronavirus după ce a acuzat stări de rău. Inițial a fost internat la secția de terapie intensivă a Spitalului Florească dar a fost transferat în regim de urgență la Institutul „Matei Balș”. Starea acestuia se înrăutățise. În prezent acesta se află într-o situație critică și este intubat pentru a primi oxigen.
Fratele manelistului are probleme mai vechi cu sănătatea. Acesta suferă de diabet și are o afecțiune pulmonară mai veche. Ambele boli îl fac să fie vulnerabil în fața coronavirusului.
Scandal la spital
Familia lui Neluțu a făcut scandal în fața spitalului unde este internat pe motiv că medicii nu le stau la dispoziție să le dea informații cu privire la starea de sănătate a acestuia. Florin Salam și familia sa voiau să intre în spital, la Terapie Intensivă, chiar dacă acest lucru este interzis.
În plus, manelistul a declarat că vrea să îl transfere pe Neluțu la un spital din străinătate dar „nu am avut cu cine să discut, nu ne bagă nimeni în seamă”.
După toată cearta, directorul Institutului „Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel l-a primit pe Florin Salam.
Ce a spus manelistul
„Noi nu avem nimic personal cu cineva de acolo, credeți-mă! Iar faptul că ne anunță când vor ei despre fratele meu, asta nu înseamnă că e ceva în regulă. Când am ajuns la domnul Cercel, nici dânsul nu știa despre ce e vorba.
Noi am vorbit cu fratele meu, în urma cu două-trei zile, și ne-a spus: «Nu vreau să mă vedeți așa». Apoi a sunat-o pe soția lui și i-a spus: «Luați-mă de aici, că nu-mi este bine aici!». Soția lui a cerut pe semnătură să se echipeze și să intre.
Nu i-a dat voie. La cazuri de acest gen, mai contează că suntem țigani? Nu e important să se salveze vieți? La început, când l-au internat, noi țineam legătura cu el. Apoi ne-a spus: «Mă simt din ce în ce mai rău, nu știu ce mi-au pus»”, a declarat Salam.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.