FMI nu doarme, FMI veghează boomul imobiliar

BERD este gata să sprijine planurile Bulgariei vizând construirea unui hub regional de gaze la Varna

Știu că în România și în bună parte din Europa nu se simte asta, dar prețurile activelor imobiliare au crescut serios în restul lumii. Au crescut atât de mult, încât problema revenirii boomului imobiliar nu mai e doar în atenția unor oameni „obsedați“ de efectele dezastruoase pe care politica de expansiune a creditului le are asupra economiei, ci a ajuns să preocupe și FMI. Nu-i rău. E bine că economiștii FMI se trezesc la viață, măcar și pe blogul instituției. Rău e însă că se perpetuează un mit, ideea că „determinarea momentului în care prețurile locuințelor se depărtează de fundamentele economice este nu doar o știință, ci și o artă“. Abordarea conform căreia nimeni nu poate spune cu seriozitate când lucrurile încep să o ia razna și, în consecință, nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru borcanele sparte în politica macroeconomică nu e altceva decât o excelentă rețetă pentru menținerea la putere a incompetenților. Vezi, Doamne, trebuie să ai un talent genetic plus vreo două doctorate (și să lucrezi în echipă cu cei mai buni „experți“ angajați de Guvern) ca să ghicești când vine boom­ul. Chestiunea e, în fond, mai simplă, dar establishmentul nu vrea să o recunoască pentru că ar însemna pierderi uriașe pentru sistemului financiar și evaporarea încrederii în diplomele de la Harvard. Întrebarea corectă nu e „Poate cineva să descopere prețul corect al locuințelor?“ – așa cum cu naivitate se întreabă economiștii mainstream; bineînțeles că nu; identificarea prețului corect e o provocare pentru antreprenori, pentru cei care vor să își asume un risc ca să câștige un profit. Întrebarea corectă e: putem stabili condițiile necesare care determină deviația în bloc a prețurilor de la tendința lor de echilibru? Ca economiști, nu putem juca rolul întreprinzătorului și nu putem preciza dacă prețul unui anumit apartament este mare sau mic. Ca economiști, putem spune altceva: în anumite condiții, majoritatea prețurilor încetează să mai fie relevante, să mai reprezinte cu adevărat „valoarea“ res­pectivelor bunuri. Despre ce condiții e vorba? Despre condițiile monetare. Singurul element care poate infecta calculul antreprenorial și îi poate încuraja pe investitori să meargă în masă într-o direcție greșită e falsificarea monedei. Dacă umbli la cantitatea de bani din economie, afectezi relevanța prețurilor. Cât de relevant mai e faptul că un teren care a costat anul trecut 50.000 de dolari se tranzacționează acum cu 100.000, dacă între timp condițiile de creditare s-au relaxat considerabil sau dacă rata dobânzii a scăzut semnificativ? Mai vorbește acest preț despre raritatea respectivului produs, despre intensitatea preferințelor cumpărătorilor? Oare s-a dublat nevoia reală de locuințe într-un an? Evident că nu.

În doar câțiva ani, prețurile imobiliare s-au apropiat de nivelul dinainte de criză. Oare fiindcă s-a întâmplat ceva cu cererea reală, fiindcă oamenii și-au modificat preferința relativă pentru case (în defavoarea altor bunuri)? Nici vorbă. Acesta e doar efectul politicii banilor ieftini, pusă la cale de guverne. Cum ziceam, economiștii mainstream tac mâlc. În loc să pună punctul pe i, ei te amețesc cu „dacă și cu parcă“. Dacă ar face altceva, ar înțelege toată lumea că nu merită să plătești o avere ca să-ți angajezi consultant imobiliar; nici să te îndatorezi pe viață la bănci ca să îți cumperi o garsonieră. Dar atunci ce ar mai face ei, economiștii, de unde și-ar mai lua salariul? Dacă FMI nu s-ar face că plouă în perioada de boom, nu ar mai putea veni cu recomandarea confiscării depozitelor bancare când se ajunge la criză! Așa e în tenis, unii câștigă, alții trebuie să piardă.

Bogdan Glăvan,
profesor de economie și deţinătorul blogului
www.logec.ro