Florin Cîţu anunţă cum pot reclama clienţii băncile care nu acceptă amânarea ratelor

Ministrul de Finanțe, Florin Cîțu, a anunțat lansarea unui portal, unde clienții pot raporta dacă băncile încalcă OUG privind amânarea ratelor la credite. Posibile motive de amânare în cazul creditelor ipotecare sunt şomajul tehnic, concedierea, reducerea salariului în cazul debitorului sau a membrilor familiei acestuia, plasarea în carantină sau în izolare a debitorului sau îmbonăvirea acestuia de coronavirus.

„Luni, lansăm la Ministerul Finanțelor Publice un portal, unde cetățenii români care întâmpină dificultăți în relația cu băncile pot să ne scrie și vom verifica dacă aceste norme sunt aplicate, așa cum le-am făcut noi, de către sistemul bancar”, a declarat Cîţu într-o intervenţie la RFI .

El a precizat că înțelege nemulțumirile băncilor, dar declară că pentru el sunt mai importanți clienții acestora, în perioada crizei generate de coronavirus: „Vom merge în sprijinul clienților. Știu că băncile s-au supărat acum și avem discuții cu ele în continuare, dar trebuie să înțeleagă că este o perioadă dificilă și pentru noi, ca Guvern, este foarte important ca oamenii să nu aibă această problemă. Critica băncilor o înțeleg, este un cost pentru bănci, îl vor suporta, dar trebuie să fim solidari și toți să suportăm o parte din acest cost”.

Întrebat dacă se așteaptă ca unele bănci să fie reticente, Florin Cîțu a răspuns: „Nu, nu mă aștept și de aceea am și făcut acest portal prin care oamenii ne vor spune din propria experiență dacă sunt probleme sau nu, dacă au fost refuzați. Pe mine mă interesează ca băncile să respecte întru totul normele de aplicare, care sunt făcute de Ministerul Finanțelor Publice”.